CÂND MOARE UN CREDINCIOS (1)

„Să nu vă întristaţi ca ceilalţi, care n-au nădejde” (1 Tesaloniceni 4:13)

Cultura noastră face ca moartea să fie un subiect de evitat sau despre care se vorbeşte cu tristeţe. Când se ridică acest subiect, chiar şi creştinii încearcă să se sustragă de la clipa fatală, căutând scăpare în metafore vagi, irelevante şi fără conţinut. Dar Cuvântul lui Dumnezeu face ca moartea să fie clară şi neameninţătoare pentru cei ce se încred în Hristos. „Dragi fraţi şi surori, dorim să ştiţi ce s-a întâmplat cu acei credincioşi care au murit, ca să nu jeliţi ca cei ce nu au nici o nădejde”. Cuvântul lui Dumnezeu este direct, concret şi încurajator la acest subiect. „Scumpă este înaintea Domnului moartea celor iubiţi de El” (Psalmul 116:15). Din perspectiva Tatălui nostru ceresc, moartea nu face decât să deschidă uşa pentru ca El să se bucure de o părtăşie perfectă, eternă şi minunată cu fiecare dintre copiii Săi răscumpăraţi. „Am auzit un glas din cer, care zicea: „Scrie: Ferice de acum încolo de morţii, care mor în Domnul!” -„Da” zice Duhul „ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează!” (Apocalipsa 14:13). Biblia îi asigură pe toţi credincioşii că moartea lor nu este o tragedie, ci o intrare triumfătoare în cer. O altă versiune a Biblie vorbeşte despre „bucurie” (a fi fericit, a fi invidiat). Dumnezeu i-a spus lui loan: „Scrie aceasta”. De ce? Deoarece Dumnezeu înţelege că atunci când pierdem o persoană dragă, avem tendinţa de a uita perspectiva Lui şi de a adopta o perspectivă condusă de emoţii. Bucură-te, credinciosule căci „fie că trăim, fie că murim, noi suntem ai Domnului” (Romani 14:8). Şi Dumnezeu are mare grijă de ceea ce îi aparţine!

Share