BOGĂŢII FĂRĂ LIMITĂ

Şi Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuinţele noastre, după bogăţia Sa, în slavă, în Isus Cristos.

Filipeni 4.19

Dumnezeul lui Pavel este Dumnezeul nostru şi El va îngriji de toate nevoile noastre. Pavel avea această încredinţare în privinţa filipenilor şi noi o avem de asemenea pentru noi. Dumnezeu va îngriji după făgăduinţa Sa, căci aceasta este dorinţa Lui; El ne iubeşte şi doreşte să ne binecuvânteze, şi în felul acesta El va fi slăvit. Îndurarea Sa, puterea Sa şi credincioşia Sa, toate lucrează împreună ca noi să nu ajungem flămânzi.

În ce măsură se angajează El să ne dea? După bogăţiile Sale, în slavă, în Isus Cristos. Dacă bogăţiile harului Său sunt aşa de mari, ce vor fi bogăţiile slavei Sale? Bogăţiile slavei Sale în Isus Cristos, cine le poate preţui? Ori Dumnezeu vrea să umple groapa foarte adâncă a nevoilor noastre, după măsura Sa nespus de mare. Fiul Său Isus este primitorul şi în acelaşi timp canalul prin care se revarsă plinătatea Sa şi El ne face parte din belşug de comorile dragostei Sale.

Cel ce scrie aceste rânduri, cunoaşte din experienţă personală încercările şi greutăţile care sunt în lucrarea Domnului. Credincioşia mi-a fost răsplătită prin mânie şi am văzut pe mulţi care au încetat să mai ajute lucrarea. Dar acela pe care ei au vrut să-l pedepsească în felul acesta, n-a fost sărăcit nici măcar cu un ban; dimpotrivă, el a primit mai mult, pentru că s-a împlinit făgăduinţa din Scriptură care zice: „Dumnezeul Meu va îngriji de toate nevoile voastre”.

Share