Blestemul

„lată că cel rău… zămisleşte fără­delegea şi naşte înşelăciunea: fa­ce o groapă, o sapă şi tot el cade în groapa pe care a făcut-o.” Psalm 7.14-15

 

Blestemul

            Cellatius a fost un ofiţer roman care, într-o clipă de mânie sau mai bine zis de nebunie, a dat ordin sol­daţilor să tragă cu arcurile în „zeii din cer”. Soldaţii au executat ordinul, şi săgeţile au plecat în sus spre cer. Dar ce s-a întâmplat? Săgeţile au căzut în capul celor ce le-au tras. Căpitanul şi mai mulţi soldaţi au fost ră­niţi de moarte.

            Un astfel de nebun este şi cel care înjură şi blestemă Numele lui Dumnezeu. Blestemul este o săgeată în­dreptată împotriva lui Dumnezeu, dar aceasta se în­toarce în capul celui care îl rosteşte şi îi omoară sufle­tul. Unii oameni îşi reţin înjurăturile când este de faţă o persoană mai cu vază. Nu ar trebui oare să renunţe cu totul la obiceiul de a înjura şi blestema, gândindu-se că împăratul împăraţilor – Dumnezeu – este totdeauna de faţă şi aude? însă omul, prin puterea lui proprie, nu poate să se îndrepte singur. Fiecare om are nevoie de o schimbare, care vine prin credinţă şi pocăinţă faţă de Dumnezeu. Dacă va avea loc o asemenea schimba­re în viaţa lor, astfel de oameni vor avea un limbaj care Îl cinsteşte tot timpul pe Dumnezeu.

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *