BIBLIA ESTE VORBIREA LUI DUMNEZEU (1)

„Cuvintele pe care vi le-am spus Eu, sunt duh şi viaţă”

(Ioan 6:63)

Ştiai că cel mai lung mesaj telegrafic transmis vreodată a fost în mai 1881? Era compus din 188.000 de cuvinte. A fost tipărit în întregime în acea zi în Chicago Times. Unul dintre ziarele de frunte ale naţiunii a făcut loc pentru patru Evanghelii, Faptele Apostolilor şi Epistola către Romani. „Un triumf al publicităţii”, a fost verdictul presei naţionale. Totul s-a petrecut datorită faptului că Versiunea revizuită a Noului Testament în limba engleză era de vânzare în acea zi. În oraşul New York, 33.000 de exemplare s-au vândut în 24 de ore, stabilindu-se un nou record pentru vânzarea vreunei cărţi. De ce Biblia rămâne cea mai citită carte din lume? Dintr-un motiv simplu: tu citeşti celelalte cărţi -Biblia te citeşte pe tine! Poate spui: „Dar nu înţeleg prea multe din Biblie când o citesc”. Nu eşti singurul. Mulţi spun acelaşi lucru. Dar nu trebuie să fie aşa. F.B. Meyer, unul dintre cei mai mari învăţători ai Bibliei din istorie, scrie: „Citeşte Biblia nu ca pe un ziar, ci ca pe o scrisoare de dragoste. Dacă roada divină îţi stă la îndemână, culege-o. Dacă pe o pagină găseşti o promisiune ca un cec în alb, încaseaz-o. Dacă se consemnează o rugăciune, lanseaz-o ca pe o săgeată înaripată din arcul dorinţei tale”. De ce continuăm să ne întoarcem la Biblie? Deoarece într-o lume în care rezerva de încredere e în scădere, „din toate bunele cuvinte pe care le rostise … nici unul n-a rămas neîmplinit” (1 Împăraţi 8:56).

Share