Bătrânul pantofar (1)

„Cât de nepătrunse mi se par gân­durile Tale, Dumnezeule, şi cât de mare este numărul lor! Dacă ie nu­măr, sunt mai multe decât boabele de nisip…”

Psalm 139.17-18

Bătrânul pantofar (1)

Ion era un pantofar ce ajunsese la bătrâneţe. Într-o zi, pe când se afla în atelier şi repara nişte pantofi, vă­zu o fetiţă cu numele Ana intrând. Ion o privi peste ochelari şi o întrebă:

– Ce necazuri ai, fetiţo?

– Puteţi să puneţi o talpă pantofilor mei până poi­mâine?

Ion bătea mai departe la lucrul său. Apoi privi pan­tofii Anei.

– Până lunea viitoare cel mai devreme, spuse el mo­rocănos şi aruncă pantofii sub masa lui de lucru.

Ana se întrista şi zise:

– Înseamnă că nu pot merge la evanghelizare.

– Nici nu-i nevoie, răspunse bătrânul pantofar. Ai pierdut ceva acolo, încât trebuie să mergi neapărat?

– Dumneavoastră mergeţi? întrebă Ana.

– Eu? Asta mai lipseşte!

În clipa următoare se prinse de umăr gemând de du­rere. „Ah, reuma asta păcătoasă!” Lucrul îi căzu la pă­mânt. Ana îl ridică repede şi zise:

– Să vă aduc ceva să vă fricţionaţi? Mama are tot fe­lul de medicamente.

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *