ASUMĂ-ȚI RESPONSABILITATEA!

„Dacă zici: „Ah! n-am ştiut!”… Crezi că nu vede celce cântăreşte inimile …” (Proverbe 24:12)

Într-o zi, o femeie s-a dus la cumpărături şi s-a întors acasă cu o rochie foarte scumpă. Soţul ei, foarte atent în privinţa bugetului, s-a supărat foarte tare şi a vrut să ştie ce-a apucat-o. „Diavolul m-a împins s-o cumpăr”, a răspuns ea duios. El a întrebat: „De ce nu ai spus: „Înapoia mea, Satano”? „Am spus”, a răspuns ea. ”Dar el mi-a răspuns că-mi stă bine chiar şi din spate – aşa că a trebuit s-o cumpăr!” Satana este expert în distorsionarea adevărului făcându-ne să dăm vina pe circumstanţe şi pe alţi oameni pentru greşelile noastre. În felul acesta nu trebuie să ne asumăm responsabilitatea. Dar, aşa cum a observat Albert Ellis: „Cei mai buni ani din viaţa ta sunt cei în care ai realizat că problemele îţi aparţin. Nu dai vina pe părinţi, pe socrii sau pe guvern. Înţelegi că-ţi controlezi singur destinul”. Florence Nightingale, o asistentă medicală eroină a Războiului din Crimea a spus: „Îmi pun succesul pe seama unui singur lucru; nu am căutat nici o scuză”. Când un câştigător pierde, el recunoaşte că a greşit şi îşi cere iertare. Când un ratat greşeşte, el caută îndată o persoană sau un lucru pe care să arunce vina. Biblia spune: „…David s-a rugat neîncetat pentru slăbiciunile sale şi onestitatea lui l-a făcut să fie „un om după inima Lui” (1 Samuel 13:14). În loc să-ţi negi greşelile şi să le aperi, învaţă din ele şi mergi mai departe. Numai aşa poţi creşte!

Share