APROPIE-TE DE DUMNEZEU Șl RĂMAI APROAPE DE EL

 „Cine crede că stă în picioare, să ia seama să nu cadă” (1 Corinteni 10:12)

Scriind despre greșelile pe care unii oameni ai lui Dumnezeu le-au săvârșit în trecut, apostolul Pavel a așternut pe hârtie următoarele cuvinte: „Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept  pilde, și au fost scrise pentru învățătura noastră, peste care au venit sfârșiturile veacurilor. Astfel, deci, cine crede că stă în picioare, să ia seama să nu cadă. Nu v-a ajuns nici o ispită, care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Și Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiți ispitiți peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit și mijlocul să ieșiți din ea, ca s-o puteți răbda.” (v. 11-13). Aici Pavel se adresează celor doua categorii de oameni care sunt în special expuși riscului: 1) Cei ce au impresia că nu pot cădea. „Tu nu ești scutit. Ai putea fi trântit la pământ  la fel de ușor ca oricine altcineva. Uită de încrederea în sine; e zadarnică. Cultivă încrederea în Dumnezeu.” 2) Cei ce cred că nu se vor mai putea ridica niciodată. „Dumnezeu nu te va abandona niciodată; El nu te va lăsa niciodată să fii împins dincolo de limitele tale; El va fi întotdeauna gata să te ajute s-o scoți la capăt.” Nu-i așa că e o veste nemaipomenită? Dumnezeu nu numai că-ți înțelege zbaterea, dar El îți promite și o strategie de scăpare: o cale prin care să depășești situația. Așadar, iată cuvântul pentru tine astăzi: Apropie-te de Dumnezeu și rămâi acolo!

Share