Al GRIJĂ CE VORBEŞTI

“Domnul… Mi-a dat o limbă iscusită, ca să ştiu să înviorez cu vorba pe cei doborât de întristare” (Isaia 50:4)

Dumnezeu ne-a dat fiecăruia dintre noi o limbă: un instrument simplu şi de bază care să ne ajute să ne încurajăm unii pe alţii. Tuturor li s-a dat – tineri şi bătrâni, bogaţi şi săraci, înţelepţi şi nebuni. Este un instrument pe care îl putem folosi să descurajăm sau să încurajăm. Prea des ne folosim limba să-i dărâmăm pe oameni decât să-i ridicăm. Şi în cele mai apropiate relaţii suntem de obicei cei mai critici. Critica făcută cu un duh greşit subminează stima de sine a persoanei. Şi poate face ca acea persoană să devină critică şi ea. De asemenea, îi rănim pe oameni prin ridiculizarea şi sarcasmul nostru. “Ce te face să crezi că eşti atât de deştept?” sau “Asta e cea mai stupidă întrebare pe care am auzit-o vreodată”. Faptul că râzi de greşelile altora, că îţi baţi joc de o persoană sau că o etichetezi drept “nebună””leneşă”, “moale”, “proastă” sau “grasă” îi poate face pe ceilalţi să râdă sau chiar şi victima poate să râdă, dar aceste cuvinte lasă de obicei răni dureroase. îi putem descuraja pe oameni încercând să ne fălim cu cunoştinţele noastre. Uneori îi rănim doar pentru că vorbim prea mult şi nu le lăsăm timp să se exprime. Asta le dă impresia că ceea ce au ei de spus nu este important în comparaţie cu vorbele noastre pline de înţelepciune. Aşa că în fiecare zi trebuie să te rogi pentru călăuzire şi apoi să-L laşi pe Dumnezeu să-ţi spună ce să vorbeşti. Şi El o va face: “Domnul … Mi-a dat o limbă iscusită, ca să ştiu să înviorez cu vorba pe cel doborât de întristare. El îmi trezeşte, în fiecare dimineaţă, … urechea, şi nu M-am împotrivit, nici nu M-am tras înapoi” (v. 4-5).

Share