Adevăratul împărat (1)

23 FEBRUARIE

„Au pus împăraţi fără porunca Mea şi căpetenii fără ştirea Mea…”

Osea 8.4

Adevăratul împărat (1)

            Era în anul 1804. Talentul lui Napoleon Bonaparte pe plan militar i-a asigurat faima şi gloria. În schimb, a adus frica în rândul ţărilor europene şi a cu­cerit pentru sine locul de frunte în ţara sa. Dorinţa du­pă putere şi bogăţii îi era nestăpânită. Inima lui fără odihnă a căutat tot mai multă splendoare, încântări noi şi crescânde. Fără a manifesta nici cel mai mic inte­res pentru principiile Republicii Franceze, şi-a făcut planul să fie încoronat împărat.

            Ceremonia încoronării trebuia făcută la Roma de că­tre papa. Însă Napoleon nu dorea să meargă la Roma, ci papa să vină la Paris. Invitaţia suna atât a poruncă, cât şi a ameninţare, iar capul bisericii catolice a fost nevoit să se deplaseze la Paris. Ziua încoronării a fost una dintre cele mai măreţe zile din viaţa lui Bonaparte. Erau de faţă înalţi prelaţi înveşmântaţi în robele lor im­punătoare. Înalţi demnitari participau costumaţi în uni­forme strălucitoare. O avea alături pe Iosefina, soţia lui. Papa a oficiat slujba, şi încordarea a atins nivelul maxim atunci când a înaintat să aşeze coroana pe fruntea împăratului. Napoleon a întins mâinile, a apu­cat coroana şi fără nicio jenă şi-a aşezat-o pe frunte.

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *