7 IANUARIE NU ESTE CALE DE ÎNTOARCERE

“Doreau o patrie mai bună, adică o patrie cerească” (Evrei 11:16)

            Avraam nu ştia unde-L va duce Dumnezeu; el ştia numai că nu poate rămâne unde este. Încearcă să le explici asta prietenilor! În loc să-L ia pe Dumnezeu la întrebări, citim că: “Prin credinţă Avraam … a plecat fără să ştie unde se duce” (Evrei 11:8). Nu s-a gândit nici măcar o dată să se întoarcă înapoi acasă când a dat de greu. Avraam ştia că pentru el, Dumnezeu nu este acolo. Iefta este menţionat în Scriptură pentru victoria spectaculoasă asupra Amoniţilor şi pentru un jurământ care pe care I l-a făcut lui Dumnezeu înainte de luptă, un jurământ pe care a refuzat să-l încalce: “Am făcut o juruinţă Domnului, şi n-o pot întoarce” (Judecători 11:35):

            Israel a rămas în pustie pentru că s-a tot gândit la Egipt. De fiecare dată când Dumnezeu a spus: “Mergeţi în Canaan”, ei au spus: “Dar în Egipt aveam…”. Unii dintre noi nu se pot bucura de viaţa de creştin pentru că se gândesc cât de bine se distrau în lume. Asemenea lui Israel, noi ne gândim la usturoiul şi prazul din Egipt în timp ce suntem blocaţi în pustia cu mană. Dacă gândeşti aşa, te învârti în cerc! Ţi se pare ademenitor să te întorci, dar Dumnezeu nu mai este acolo; El este în viitorul tău. Aşa că citiţi cu atenţie aceste cuvinte: “Dacă ar fi avut în vedere pe aceea din care ieşiseră, negreşit că ar fi avut vreme să se întoarcă în ea. Dar doreau o patrie mai bună, adică o patrie cerească. De aceea lui Dumnezeu nu-I este ruşine să Se numească Dumnezeul lor, căci le-a pregătit o cetate” (Evrei 11:15-16). Când umbli cu Dumnezeu, nu mai este cale de întoarcere!

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *