4 FEBRUARIE BLÂNDEŢEA

“Ferice de cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul!” (Matei 5:5)

            Cuvântul “blândeţe” seamănă atât de mult cu slăbiciune încât suntem tentaţi să ne gândim la cuvântul “fricos”. Nimic nu poate fi mai departe de adevăr! Domnul Isus a spus: “Ferice de cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul!” (Matei 5:5). Să remarcăm că cei blânzi nu se luptă, nu manipulează şi nu concurează cu alţii şi totuşi ei moştenesc totul. Când “moşteneşti” ceva, nu trebuie să te lupţi pentru acel lucru, îl primeşti pentru că eşti iubit, preţuit şi eşti parte din fami­lie.

            Blândeţea se naşte din dragoste. Ea refuză să judece pripit; nu vorbeşte urât şi nu dă din coate pentru că nu are nimic de dovedit; se tulbură când structura, bugetul sau imaginea companiei devine mai importantă decât oamenii pe care suntem chemaţi să-i slujim; suferă când programul nu ne permite pentru a avea grijă de cei tineri, de cei bătrâni, de cei bolnavi sau de cei în sufe­rinţă. Blândeţea este o virtute greu de găsit într-o societate care admiră duritatea. Suntem încu­rajaţi să rezolvăm lucrurile şi să o facem la timp, deşi oameni sunt călcaţi în picioare în acest proces. Succesul, realizările şi productivitatea contează, dar cu ce preţ? Nu există loc pentru blân­deţe într-un asemenea mediu.

            Pavel a fost plin de puterea lui Dumnezeu şi el a scris: “ne-am arătat blânzi în mijlocul vostru, ca o doică ce-şi creşte cu drag copiii” (1 Tesaloniceni 2:7). O persoană blândă păşeşte uşor, ascultă cu atenţie, priveşte cu delicateţe şi atinge cu reverenţă şi sensibilitate. Cei blânzi ştiu că adevărata creştere necesită hrană, nu forţă. Aşadar, să ne îmbrăcăm cu blândeţe, căci în lumea noastră dură şi neînduplecată, blândeţea este o piatră vie de aducere aminte a prezenţei lui Dumnezeu printre noi.

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *