30 APRILIE ÎN BISERICĂ. DAR SINGUR

“Nimănui nu-i pasă de sufletul meu” (Psalmul 142:4)

Oamenii vin la biserică pentru a găsi lumină şi căldură! Ei vor să ştie că ne pasă. E posibil să-i atragă predicile bune şi muzica bună, dar relaţiile care îi hrănesc îi vor face să revină. Te poţi simţi singur în mijlocul unei mulţimi, chiar şi a uneia unde se predică despre dragoste şi care face o pauză pentru salutarea celui de lângă tine. Dacă am reuşi să păstrăm 10% din cei ce ne trec pragul bisericii, am fi într-o creştere continuă. Poate spui: “Biblia ne învaţă că cine vrea să aibă prieteni trebuie să se arate prietenos”. Adevărat, dar oamenii aduc cu ei rănile trecutului, zbaterile prezente şi temerile nerostite ale viitorului. Ceea ce doresc ei să ştie este: “Mă vei iubi aşa cum sunt, chiar dacă nu mă potrivesc cu tiparul tău şi chiar dacă nu mă schimb la fel de repede cum ai vrea tu?” Deseori, structura noastră rigidă împiedică lucrul acesta. Pastore, dacă cea mai mare preocupare a ta de luni este “câte persoane au venit ieri la biserică?”, verifică-ţi inima. Poate eşti mai preocupat de propria ta imagine decât de împlinirea nevoilor oamenilor. Domnul Isus le-a spus ucenicilor: “v-am numit prieteni” (loan 15:15). Mulţi oameni sunt timizi, neîncrezători şi defectuoşi din perspectiva relaţiilor. Mandatul nostru este să ne facem prieteni, nu doar oameni care încălzesc băncile bisericii şi contribuitori financiari. Scriptura spune: “Purtaţi-vă sarcinile unii altora” (Galateni 6:2), deoarece o sarcină purtată este o sarcină uşurată. Mulţi dintre cei ce vin la biserică nu caută răspunsuri profunde, ei vor doar ca altora să le pese de ei. Când se întâmplă lucrul acesta, ei se deschid spre dragostea lui Dumnezeu şi se vor întâmpla minuni.

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *