16 OCTOMBRIE FII GATA


“Mijlocul să vă fie încins, şi făcliile aprinse” (Luca 12:35)

Dumnezeu poate mişca lucrurile atât de repede încât într-o zi ai impresia că iadul s-a dezlănţuit în viaţa ta, iar în altă zi că stai în locurile cereşti. Şi în ambele situaţii “Dumnezeu este Acela care lucrează în voi” (Filipeni 2:13). Biblia foloseşte cuvinte precum “numaidecât”, “imediat” şi “deodată” pentru a ne aduce aminte că atunci când Dumnezeu se mişcă şi noi trebuie să fim gata să ne mişcăm. El nu ne anunţă cu surle şi trâmbiţe, aşa că trebuie să fii pregătit, mai ales pentru ceva ce ai aşteptat de mult timp. Poate te afli numai la o clipă distanţă de răspunsul pe care îl cauţi. De atât are nevoie Dumnezeu pentru a schimba lucrurile; de o clipă! Nu lăsa descurajarea să-ţi clatine credinţa sau amânarea să-ţi fure oportunităţile.

Referindu-se la a doua Sa venire, Domnul Isus a spus: “cine va fi pe acoperişul casei, să nu se pogoare să-şi ia Lucrurile din casă” (Matei 24:17). Trebuie să te hotărăşti dacă vei accepta ceea ce a pregătit pentru tine acum şi să mergi înainte sau să te întorci acasă pentru că lucrul tău neter­minat te poate face să pierzi ce are Dumnezeu mai bun. Şi la fel se întâmplă dacă îi aştepţi pe ceilalţi. Un om paralizat şi-a ratat vindecarea timp de 38 de ani pentru că a aşteptat ca alţii să acţioneze. El i-a spus lui Isus: “n-am pe nimeni să mă bage în scăldătoare când se tulbură apa” (loan 5:7). Ani de zile a stat deoparte aşteptând o posibilă soluţie, dar alţii l-au făcut să o rateze. Nimic nu este mai important decât ce spune şi ce face Dumnezeu în viaţa ta chiar acum; nu ce se întâmplă în casa ta, nu faptele şi părerile altora. Ceea ce contează este să fii gata.

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *