12 APRILIE CREŞTEREA PRIN PIERDERE SI SCHIMBARE (1)

“Păstrarea îşi are vremea ei, şi lepădarea îşi are vremea ei” (Eclesiastul 3:6)

Nimic nu ne dezvoltă mai mult caracterul decât atunci când pierdem ceva şi schimbarea pe care o aduce. Când pierdem o căsătorie, un loc de muncă, un copil, un părinte, reputaţia noa­stră, sănătatea, banii, etc, ne mai rămâne o opţiune: să ne adaptăm sau să ne lăsăm zdrobiţi; încovoiere sau mişcare! Ce a fost nu mai este. Dintr-o dată părăsiţi, suntem pierduţi între tre­cutul pe care-l cunoşteam şi viitorul pe care nu-l cunoaştem. Fără o hartă a drumului, într-o ţară străină, e uşor să ne simţim copleşiţi. Credinţa ne spune că Dumnezeu poate transforma în cele din urmă fiecare sfârşit într-un nou început. Dar până atunci, ţintuiţi în durerea şi în confuzia noastră, ce facem între vechiul sfârşit şi noul început?

Acolo se afla Israelul când Moise, părintele lor spiritual, le-a fost luat. Pierderea a lăsat un popor întreg în agonie. “Copiii lui Israel au plâns pe Moise treizeci de zile, în câmpia Moabului” (Deuteronom 34:8). Observaţie: răspunsul lui Dumnezeu la durerea lor nu a fost: “Nu ar trebui să vă simţiţi aşa. Uitaţi-I pe Moise; la urma urmelor mă aveţi pe Mine. E timpul să vă întăriţi. Nu trebuie decât să aveţi mai multă credinţă!” Când sfatul pare “religios” şi pare că nu are legătură cu realitatea, nu vine de la Dumnezeu. El nu ne cere să fim “super spirituali”, să ne negăm du­rerea şi să ne prefacem că nu suferim. El ne spune “plânsul îşi are vremea lui, şi râsul îşi are vremea lui; bocitul îşi are vremea lui, şi jucatul îşi are vremea lui” (Eclesiastul 3:4-6). El a lăsat ca o întreagă naţiune să nu lucreze treizeci de zile pentru a simţi şi pentru a se confrunta cu du­rerea lor. Lacrimile tale fac parte din planul lui Dumnezeu de a te ajuta să treci prin pierdere şi să te vindeci.

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *