10 FEBRUARIE RIDICĂ-I!

“Isus S-a plecat in jos” (loan 8:6)

            Îţi aduci aminte de femeia “prinsă în preacurvie”? Fariseii s-au aplecat să ia pietre. Domnul Isus s-a aplecat să o ridice. Din ce tabără faci parte? Nu poţi selecta persoana pe care să o ajuţi. Unii dintre noi credem că trebuie să-i ajutăm numai pe cei care cred la fel ca noi. Nu. “Să spri­jiniţi pe cei slabi, să fiţi răbdători cu toţi” (1 Tesaloniceni 5:14)

            Se povesteşte despre un om care a căzut într-o groapă şi nu a mai putut ieşi din ea. A venit un om subiectiv şi a spus: “Simt cu necazul tău”. A venit un om obiectiv şi a spus: “E logic că a căzut cineva acolo”. Un fariseu a spus: “Numai oamenii răi cad în gropi”. Un creştin obişnuit să judece a spus: “îţi meriţi groapa”. Un realist a spus: “Asta da groapă”. Un geotog i-a spus să studieze straturile de roci din groapă. Un funcţionar de la finanţe l-a întrebat dacă a plătit impo­zitul de groapă. O persoană care îşi plângea de milă a spus: “Groapa ta-i nimic pe lângă a mea”. Un optimist a spus: “Lucrurile ar putea sta mai rău”. Un pesimist a spus: “Situaţia se va înrăutăţi”. Domnul Isus, văzându-l pe omul din groapă, i-a întins mâna, l-a prins şi l-a ridicat din groapă.

            Ai observat cum îşi încheie Domnul Isus pilda despre bunul samaritean? “Du-te de fă şi tu la fel” (Luca 10:37). Tu ai puterea să influenţezi vieţile celor din jurul tău. Încurajarea ta poate aduce o schimbare în ziua cuiva, în săptămâna cuiva sau în viaţa cuiva, dându-le o nouă direcţie. Dar este greu să-i încurajezi pe oameni dacă nu ştii de ce au nevoie. Află-le nevoile şi vezi cum poţi să-i ridici.

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *