1 APRILIE CONCEPŢII GREŞITE

“Întoarceţi-vă la Domnul. Spuneţi-I: “Iartă toate nelegiuirile, primeşte-ne cu bunăvoinţa” (Osea 14:2)

Ce îi împiedică pe oamenii buni să-şi curăţească viaţa? Concepţiile spirituale
greşite! Vezi dacă recunoşti vreuna:

1) Experienţele dureroase sunt doar rezultatul sorţii; ele nu au legătură cu
alegerii mele.

2) Dumnezeu este mult prea bun pentru a îngădui consecinţe negative sau pentru a îngădui să sufăr numai pentru a mă face să nu mai păcătuiesc.

3) Plăcerea de care am parte din aşa-zisele păcate ale mele depăşeşte
beneficiile faptului de a nu le mai face.

4) Nu mă pot abţine. Această problemă îşi are rădăcinile în copilărie, aşa că de
ce Dumnezeu nu-şi măreşte mai degrabă harul decât să impună disciplina?

5) Doar pentru că păcătuiesc nu însemnă că nu pot face ceva pentru Dumnezeu. Hei, Dumnezeu foloseşte trestia frântă; nu toţi putem fi Billy Graham, nu?

6) Nu este păcat, este doar parte din personalitatea mea cu care mă lupt. Dacă
te recunoşti în oricare din aceste concepţii greşite, îţi dai seama ce spui de
fapt? “Păcatul meu nu are consecinţe. Dumnezeu nu mă va pedepsi pentru
asta. Îmi place prea mult păcatul pentru a renunţa la el. M-am convins că nu
pot renunţa la el. Păcatul meu nu-mi va diminua eficienţa. Problema mea nici
măcar nu este păcat”. Dacă această caracterizare te descrie, îmbrăţişează
adevărul, renunţă la minciunile care te-au blocat într-o suferinţă nenecesară
şi pocăieşte-te. Când vei face lucrul acesta vei primi iertarea lui Dumnezeu şi
ajutorul Lui pentru a trăi altfel. Te vei uita în urmă la hotărârea ta
anterioară de a rămâne în noroi şi te vei întreba cum te-ai împotrivit
bunătăţii lui Dumnezeu atâta timp şi cu un asemenea cost.

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *