VEI AJUNGE SUS!

“Îţi vei ridica fruntea fără teamă” (Iov 11:15)

O mare parte dintre cei mai de succes oameni din lume au fost la un moment dat consideraţi nişte falimentari. Un bancher din lowa a râs şi i-a spus lui Alexander Graham Bell să-şi ia “jucăria” din biroul lui. Jucăria la care se referea era telefonul. Şi sâ mai vorbim despre ratarea unei oportunităţii de investiţie! Un producător de film a mâzgălit odată “respins” pe scenariul filmului “Pe aripile vântului.” În 1906, omul care a fost cel mai mare investitor al lui Henry Ford a cerut să i se vândă acţiunile, deoarece nu a crezut că acea companie va ajunge undeva. Imaginează-ţi cum e să trăieşti cu acea amintire! Domnul Roebuck şi-a vândut partea sa din compania Sears and Roebuck pentru 25.000 de dolari pentru că a spus el “nu-şi va da niciodată drumul”. Dar a făcut-o şi în perioada ei de glorie se vindeau bunuri în valoare de 4000 de dolari la fiecare secundă. Trebuie să înţelegi un lucru: tu îl ai pe Dumnezeu-plus tot ce a avut fiecare câştigător din istorie! Aşa că ia-ţi ochii de pe oglinda retrovizoare şi începe să priveşti înainte. Sărbătoreşte faptul că ai supravieţuit. Poate diavolul a încercat să te distrugă, dar vestea bună e că nu a reuşit. În ciuda tuturor lucrurilor prin care ai trecut, eşti o minune care umblă, vorbeşte, trăieşte şi respiră prin harul lui Dumnezeu. Înseamnă că te-a ţinut în viaţă dintr-un motiv, deci descoperă care e acesta şi investeşte-ţi viaţa în direcţia aceea. Poate spui: “Am mai multe 30 necazuri decât Iov”. Poate, dar Iov s-a încrezut în Dumnezeu şi a ajuns sus! În cartea sa citim: “îndreaptă-ţi inima spre Dumnezeu …atunci, îţi vei ridica fruntea fără teamă, vei fi tare şi fără frică”.

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *