UN CUGET CURAT

“Să păstrezi… un cuget curat” (1 Timotei 1:19)

Vorbind despre cuget, Pavel scrie: “mă silesc să am totdeauna un cuget curat înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor” (Faptele Apostolilor 24:16). El este complet deschis faţă de Timotei: “să păstrezi credinţa şi un cuget curat pe care unii l-au pierdut, şi au căzut din credinţă”. Un căpitan de vas nu-şi propune să naufragieze. Dar dacă adoarme la cârmă sau dacă nu se mai uită la busolă, va eşua, nu-i aşa? întrebarea nu este: “Pot să trăiesc cu păcatul?” Nu, întrebarea este: “Pot trăi cu mine mai apoi? Cum îmi va afecta încrederea în Dumnezeu? Ce părere are El despre asta? Va împiedica sau va promova binecuvântarea Lui în viaţa mea?”

Cineva a scris: “Trebuie să trăiesc cu mine însumi şi astfel, doresc să fiu capabil să-mi cunosc măsura vreau să fiu în stare să mă privesc în ochi odată cu trecerea timpului. Nu vreau să stau până la apusul soarelui şi să mă urăsc pentru lucrurile pe care le-am făcut. Vreau să pot merge cu capul sus. Vreau să merit respectul tuturor. Aici, în lupta pentru faimă şi avere, vreau să fiu în stare să mă plac pe mine însumi. Nu vreau să mă uit la mine şi să ştiu că mă laud pe nedrept şi că sunt un înşelător şi un comediant ieftin. Nu mă pot ascunde niciodată de mine însumi, eu văd ceea ce alţii nu văd; eu ştiu ceea ce alţii nu vor şti niciodată; eu nu mă pot păcăli niciodată şi deci orice se întâmplă eu doresc să am demnitate şi un cuget curat”.

Share