Rugaciune 2012

UNIUNEA BISERICILOR CRESTINE BAPTISTE DIN ROMANIA
SAPTAMANA NATIONALA DE RUGACIUNE
2012

RUGACIUNI SI CERERI PENTRU BISERICA DIN VREMEA DE ACUM
”Faceți în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni și cereri …pentru toți sfinții” (Ef. 6:18)
În săptămâna naţională de rugăciune din anul acesta ne inspirăm din două mesaje biblice foarte cunoscute. Pe de-o parte, toţi ne bucurăm de promisiunea Domnului Isus: „…voi zidi Biserica Mea…”(Mt. 16:18), promisiune care ne sigură că Biserica va rămâne biruitoare până la sfârşit. Fără protecţia Domnului Isus Hristos, Biserica nu are nici prezent şi nici viitor. De cealaltă parte, Mântuitorul şi Capul Bisericii ne spune: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu…” (Mt. 6:33). Preocupați de starea spirituală a bisericilor, suntem chemați să ne unim în rugăciune pentru ambele aspecte. Îi vom mulţumi Domnului pentru tot ce face El pentru Biserică și ne vom smeri cerându-I să ne ajute să fim responsabili şi credincioşi în lucrurile care ne-au fost încredinţate nouă. Având ca prioritate Împărăţia Cerurilor, vom medita și ne vom ruga la început de an călăuziți de următoarele subiecte :
Duminică, 1 ianuarie 2012 – RUGACIUNE PENTRU SLUJITORII DUHOVNICESTI AI BISERICII
Pasajul biblic: Efeseni 4:11-15.
nÎn zidirea Bisericii, în procesul desăvârşirii sfinţilor pentru slujire şi în pregătirea lor pentru glorie, Dumnezeu a aşezat diferiţi slujitori. Toţi slujitorii duhovniceşti-pastori, presbiteri, diaconi, evanghelişti, misionari, învăţători, etc., au dnnatoria să împartă drept Cuvântul şi să îi ajute pe membrii bisericii să îşi dezvolte şi să îşi folosească darurile duhovniceşti pentru lărgirea Impărăţiei Cerurilor.
În prima parte a închinării prin rugăciune,
Să Îi mulţumim Domnului pentru toţi slujitorii Lui; să-I mulţumim pentru chemarea, călăuzirea, echiparea şi protecţia de care le-a făcut parte. Să-I mulţumim pentru toţi cei care în viaţa şi slujirea lor nu au preluat metode şi învăţături lumeşti. Să-I mulţumim pentru cei pe care nici greutăţile şi nici ispitele din vremea de acum nu i-a clintit de pe calea îngustă a Scripturii. Să-I mulţumim Domnului că le-a purtat de grijă spiritual şi material.
În a doua parte a închinării prin rugăciune,
Să cerem pentru toţi slujitorii duhovniceşti să aibă un spirit de dependenţă faţă de Domnul în toate lucrurile și un duh de mulţumire şi de apreciere pentru cinstea oferită. Să cerem credincioşie, ascultare şi dedicare în lucrarea lor pentru extinderea Împărăţiei Cerurilor. Să ne rugăm pentru sfinţenie, seriozitate, maturitate, mărturie, sănătate fizică şi spirituală. Să ne rugăm pentru binecuvântarea familiilor celor căsătoriţi şi pentru călăuzirea spre o viaţă de familie în cazul celor necăsătoriţi. Să ne rugăm pentru respect, colaborare şi unitate sfântă între lucrători. Să ne rugăm ca Domnul să ridice noi generaţii de lucrători care să privească slujirea ca pe o cinste şi nu ca pe o povară sau ca pe ceva secundar. În sensul acesta ne rugăm ca bisericile să cultive în tineri dorinţa pentru slujire iar şcolile teologice să investească în pregătirea lor pentru slujire duhovnicească.

Luni, 2 ianuarie 2012 – RUGACIUNE PENTRU MEMBRII BISERICII
Pasajul biblic: Romani 12:1-21
În prima parte a închinării prin rugăciune,
Să Îi mulţumim Domnului pentru harul de a fi mădulare în Trupul Lui. Să Îi mulţumim pentru dragostea Sa faţă de Biserică. Să Îi mulţumim pentru credincioşia Lui. Să mulţumim pentru membrii bisericilor din ţară şi din lumea întreagă. Să mulţumim Domnului pentru toţi cei care nu au modificat calea Domnului. Să mulţumim pentru cei care au investit şi continuă să investească în maturizarea şi în sfinţirea lor. Să mulţumim pentru toţi cei care nu au părăsit biserica şi nici nu au devenit indiferenţi faţă de starea ei. Să mulţumim pentru toţi cei care îşi poartă zilnic crucea în ascultare de Domnul.
În a doua parte a închinării prin rugăciune,
Să cerem Domnului să îi ajute pe membrii bisericii să nu uite harul prin care au fost eliberaţi din robia păcatului şi să rămână lângă Domnul până la capăt, cu o atitudine de mulţumire şi slujire în trupul lui Hristos. Să ne rugăm ca membrii bisericilor să fie prezenţi la serviciile divine şi să aibe o mărturie frumoasă înaintea oamenilor, să studieze Cuvântul şi să aibe o viaţă de rugăciune zilnică. Să ne rugăm pentru discernământ duhovnicesc, spirit de unitate, pace şi sacrificiu în lucrare. Cerem Domnului să protejeze membrii bisericii de învățături străine Cuvâtului.

Marţi 3 ianuarie 2012 – RUGACIUNE PENTRU COPIII, TINERII SI BATRANII BISERICII
Pasajul biblic: Tit 2:1-8
În prima parte a închinării prin rugăciune,
Să Îi mulţumim Domnului pentru persoanele din toate categoriile de vârstă din biserică : pentru copii, pentru tineri şi pentru vârstnici. Să Îl binecuvântăm pe Dumnezeu pentru toţi bătrânii maturi în credinţă şi statornici pe calea Domnului. Să mulţumim Domnului pentru toţi tinerii serioşi, curaţi şi dedicaţi lucrării, care prețuiesc mai mult Biblia decât distracţiile lumeşti. Să mulţumim Domnului pentru copii născuți în biserică și pentru slujirea lor în smerenie și curăție.
În a doua parte a închinării prin rugăciune,
Să cerem Domnului protecție pentru toţi copiii bisericii. Să cerem un duh de ascultare în copii, înțelepciune pentru părinți, râvnă și răbdare pentru învățători. Să ne rugăm ca Domnul să le pregătească inima pentru înţelegerea şi primirea Cuvântului. Să ne rugăm de asemenea, pentru copiii bolnavi sau lăsaţi în grija altor persoane datorită faptului că părinţii sunt plecaţi în străinătate. Să ne rugăm ca tinerii să fie biruitori în confruntarea cu ispitele lumii și să fie gata să îşi predea viaţa Domnului în anii frumoşi ai tinereţii. Să ne rugăm ca tinerii din bisericile noastre să trăiască în curăţie morală şi spirituală, arătând respect faţă de părinţi, faţă de profesori, față de colegi şi față de biserică. Să ne rugăm pentru rezultate bune la școală și pentru găsirea unui loc de muncă la absolvire. Să ne rugăm ca bătrânii bisericii să-și trăiască viața cu credincioșie până la sfârșitul alergării pământești. Să cerem Domnului protecție pentru cei care sunt singuri, slabi sau bolnavi. Să ne rugăm pentru cei care se confruntă cu nevoi financiare. Să ne rugăm ca Domnul să sensibilizeze inima celor care-i pot ajuta pe bătrâni să aibă cele necesare pentru întreţinere, mâncare, medicamente, transport sau alte nevoi maiteriale şi spirituale. Ne rugăm de asemenea pentru orfani şi pentru văduve.

Miercuri 4 ianuarie 2012 – RUGACIUNE PENTRU FAMILIILE BISERICII
Pasajul biblic: Efeseni 5:22- 6:4
În prima parte a închinării prin rugăciune,
Să Îi mulţumim Domnului pentru toate familiile bisericii şi pentru planul Său cu fiecare familie. Să mulţumim pentru familiile care respectă învăţătura Bibliei şi o practică, iubesc biserica şi sunt dispuşi să investească în lucrările ei. Să mulţumim pentru familiile cu copii şi pentru cele fără copii. Să mulţumim pentru familiile care sunt interesate în mântuirea altor oameni şi în ajutorarea fraţilor de credinţă. Să mulţumim pentru toate familiile care nu se inspiră din modelele lumii ci din modelul oferit de Cristos. Să mulţumim pentru familiile care consideră Împărăţia Cerurilor ca fiind prioritară, Cristos fiind Domnul familiei lor.
În a doua parte a închinării prin rugăciune,
Să cerem Domnului să protejeze familiile bisericii. Să ne rugăm pentru sănătatea, creşterea și ocrotirea copiilor. Să ne rugăm pentru mântuirea lor. Să cerem înţelepciune pentru toţi părinţii ca să îşi crească copiii în frică de Domnul. Să ne rugăm ca soţii să nu îşi neglijeze rolurile. Să ne rugăm pentru bărbaţi iubitori şi pentru soţii pline de respect. Să ne rugăm pentru dedicare, iertare, răbdare şi nădejde. Să cerem Domnului ca părinţii să nu neglijeze educarea copiilor şi a tinerilor. Să ne rugăm pentru părinţii care au adolescenţi. Să ne rugăm pentru colaborarea între părinţi, în vederea ridicării unei generaţii folositoare pentru Domnul şi Împărăţia Lui. Să ne rugăm Domnului pentru refacerea familiilor dezbinate și a celor care sunt in prag de ruină. Să ne rugăm pentru cei care au parteneri bolnavi – să continuie să se încreadă în Domnul. Să ne rugăm pentru resurse materiale şi pentru folosirea lor într-un mod înţelept; pentru evitarea spiritului de competiţie firească sau de asemănare cu lumea. Să ne rugăm ca toti tinerii care doresc să întemeieze o familie, să caute voia Domnului şi să se încreadă în El pentru alegerea partenerului, pentru dezvoltarea relaţiei, pentru un loc de munca, pentru o locuinţă şi pentru toate cele necesare în viaţa de familie. Să nu fie cuprinşi de îngrijorare şi nici să nu cadă pradă disperării. Dumnezeul nostru este la cârma Universului!

Joi 5 ianuarie 2012 – RUGACIUNE PENTRU DUSMANII BISERICII
Pasajul biblic: Luca 21:12-19 / Matei 5:10-12, 44
În prima parte a închinării prin rugăciune,
Să Îi mulţumim Domnului pentru că în suveranitatea Lui a îngăduit să avem şi duşmani. Să Îi mulţumim pentru faptul că El ne-a făcut de cunoscut prin Scriptură că Satana, lumea, învăţătorii şi proorocii mincinoşi sunt duşmanii bisericii. Să Îi mulţumim că El ne-a spus cum să ne comportăm faţă de duşmanii noştri şi n-a asigurat că ţine toate puterile spirituale şi materiale sub control. Datorită faptului că Domnul luptă împotriva lor, duşmanii nu pot învinge Biserică. Să ne rugăm va Biserica să fie veghetoare şi fiecare mădular să fie strâns legat de Domnul nostru.
În a doua parte a închinării prin rugăciune,
Să Îi cerem Domnului să ne de îndrăzneală şi curaj in lupta cu Satana, cu lumea şi cu păcatul ; prezenţa vrăşmaşilor să nu ne înfricoşeze sau să ne faca să luptăm cu armele firii pămanteşti. Ne rugăm ca Domnul să ne păzească de ispitita compromisului cu ei. Să cerem de la Domnul un spirit de veghere şi de sfinţire ; să aducem înaintea Domnului, dacă este cazul, pe vecinii răi, pe consătenii răi precum și autoritățile religioase sau administrative împotrivitoare. Ne rugăm ca Domnul săpăzească Biserica atât de duşmanii din exterior, cât şi de cei din interior. Să ne rugăm Domnului să ne dea un comportament care să le pregătească inima pentru ziua cercetării şi să vină la mântuire. Aşa cum Saul din Tars a fost transformat din duşman într-un Apostol şi slujitor devotat, şi duşmanii contemporani să fie convertiţi şi transformaţi în mesageri ai Evangheliei.

Vineri 6 ianuarie 2012 – RUGACIUNE PENTRU PRIETENII BISERICII
Pasajul biblic: 1 Timotei 2:1-7 / Iacov 5:20
În prima parte a închinării prin rugăciune,
Să Îi mulţumim Domnului pentru toţi cei care simpatizează cu noi şi care frecventează adunările noastre. Să mulţumim Domnului pentru cei care vin să asculte Cuvântul şi să se închine împreună cu noi. Să mulţumim Domnului pentru toţi cei care dintr-un interes sincer, ne urmăresc programele transmise prin internet, prin radio, prin TV, prin reviste şi cărţi creştine etc. Să mulţumim Domnului pentru toţi cei care ne primesc în casele lor şi sunt dispuşi să ne rugăm şi să studiem Cuvântul împreună cu ei. Să mulţumim pentru toate familiile care, deşi nu sunt parte din biserică, îşi aduc copiii la grădiniţele creştine şi la şcolile creştine. Să mulţumim pentru cei care îşi aduc copiii la grupele de copii din biserică şi sunt interesaţi să îşi crească copiii într-o atmosferă creştină.
În a doua parte a închinării prin rugăciune,
Să ne rugăm pentru toţi simpatizaţii bisericii să fie mântuiţi şi să devină membrii sănătoşi în biserică. Să ne rugăm că Domnul să ne schimbe în vieţile noastre tot ce nu este conform cu voia Lui. Să ne rugăm pentru o mărturie mai bună şi un impact mai puternic al celor credincioşi în socitate. Să ne rugăm ca proetenii Bisericii să aibe îndrăzneala şi libertatea spirituală de a mărturisi Domnului frământările şi temerile lor. Să ne rugăm pentru dragoste faţă de Scriptură şi pentru înţelegerea corectă a ei. Să ne rugăm pentru puterea de a depăşi obstacolele şi pricinile de poticnire. Să ne rugăm pentru pocăinţa cât mai grabnică a tinerilor şi a familiilor care frecventează biserica. Să ne rugăm pentru cei care au crescut în biserică, dar nu sunt în biserică. Să ne rugăm pentru întoarcere fiilor risipitori, dar şi pentru o primire biblică a lor. Să ne rugăm pentru decizii biblice şi în privinţa botezului, după învățătura și modelul Domnului Isus.

Sâmbătă 7 ianuarie 2012 – RUGACIUNE PENTRU NEVOILE MATERIALE ALE BISERICII
Pasajul biblic: Filipeni 4:6-20
În prima parte a închinării prin rugăciune,
Să Îi mulţumim Domnului pentru toate resursele financiare si materiale ale bisericii ; pentru baza materială şi sanctuarul unde se adună biserica la serviciile divine şi pentru toate spaţiile anexe. Să mulţumim Domnului că până în prezent ne-a purtat de grijă şi în acest domeniu. Să mulţumim pentru cei care au trudit pentru baza materială a bisericii şi au investit în construirea şi întreţinerea clădirilor. Să multumim pentru toţi cei care contribuie financiar pentru susţinearea şi pregătirea lucrătorilor ; pentru acoperirea cheltuielilor legate de tipărirea şi răspăndirea Evangheliei. Să mulţumim Domnului pentru toţi cei care spijină material scolilte teologice din cadrul Cultului Baptist din Romania.
În a doua parte a închinării prin rugăciune,
Să ne rugăm Domnului pentru cei care nu au încă un locaș corespunzător pentru închinare. Să ne rugăm ca toţi cei care construiesc sau repară casele de rugăciune să primească ajutor de la Domnul şi să fie înţelepţi în investiţie. Să cerem protecţia tuturor celor care muncesc la locaşurile de închinare sau în ridicarea diferitelor clădiri pentru şcoli şi tabere. Să ne rugăm ca investiţia în clădiri să nu ne deturneze de la scopul principal; să nu rămânem doar la cele materiale ci sş fim conştienţi că acestea sunt doar mijloace care pot ajuta la apropierea oamenilor de Dumnezeu şi la o închinare paşnică, liniştită şi în condiții bune. Să nu ne focalizăm doar pe întreţinere, reparaţii şi extinderi, ci să cerem o inimă în clocot pentru misiune. Să ne rugăm ca bisericile care sunt în construcţie sau au finalizat proiectele să fie feriţi de dispute și dezbinări. Zelul folosit la ridicarea unui edificiu să fie acum transferat în ridicarea Templului viu. Să ne rugăm şi pentru cei mai săraci ca să poată găsi resursele necesare întreținerii lucrării în ansamblul ei.

Duminică 8 ianuarie 2012 – RUGACIUNE PENTRU SLUJITORII ADMINISTRATIVI AI BISERICII
Pasajul biblic: Fapte 6:1-6
În prima parte a închinării prin rugăciune,
Să îi mulţumim Domnului pentru toţi cei implicaţi în domeniul administrativ al bisericii. Toţi ştim că lucrarea dintr-o biserică nu are doar domenii spirituale. Pentru a ne putea închina în condiţii bune şi pentru a transmite Evanghelia, avem nevoie de multe lucruri ce ţin de administratie. Dacă bisericile mai mici au nevoie doar de oameni care să facă curăţenie, să facă focul, să întreţină curtea bisericii sau să pregătească anumite lucruri pentru ocaziile speciale precum botez, Cina Domnului şi alte evenimente, bisericile mari au responsabilităţi administrative mai mari. Bisericile au mulţi oameni care în spirit de voluntariat se implică în sonorizare, înregistrare şi transmitere pe internet. Ei au grijă ca eforturile dirijorilor, ale membrilor din formaţii muzicale, ale grupelor de tineri sau de familişti care slujesc şi a predicatorilor să nu fie zadarnice sau irosite. Aceşti slujitori ajută ca mesajul Evangheliei să ajungă prin intermediul înregistrărilor audio şi la cei care nu pot sau nu doresc să frecventeze Casa Domnului. Să mulţumim Domnului pentru priceperea şi dedicarea lor în slujire. Să mulţumim de asemenea pentru toţi cei care se implică în primirea cu căldură a celor care vin la biserică. Să mulţumim pentru cei care ne ajută la închinarea prin dărnicie şi pentru cei care îşi pun maşinile la dispoziţie pentru călătoriile misionare.
În a doua parte a închinării prin rugăciune,
Să Îi cerem Domnului sănătate, ocrotire de accidente şi de orice alte pericole pentru cei implicați în administratie. Să cerem înţelepciune pentru a putea preveni diferite incidente şi pentru a putea remedia defecţiuni apărute. Să cerem şi ocrotirea lor față de ispita de a vedea biserica doar din perspectiva unui loc de muncă. Să cerem pentru conducerea bisericii şi pentru membrii un spirit de mulţumire şi de apreciere. Să cerem înţelepciune în folosirea a ceea ce avem şi ce ni se oferă pentru a împlini mandatul Bisericii. Să cerem binecuvântare pentru familiile celor căsătoriţi şi răsplătire pentru timpul alocat acestor lucrări. În cazul celor necăsătoriţi, să cerem sfinţire şi, la momentul potrivit, o căsătorie binecuvântată. Să ne rugăm acum şi pentru mijloacele mass-media creştine. Să fie folosite de sub inspiraţia Duhului şi pentru lărgirea Împărăţiei Sale. Să ne rugăm ca Domnul să aducă vremuri de înviorare şi trezire spirituală peste Romania si peste toate popoarele lumii pentru ca Împărăţia Cerurilor să se extindă în noul an.

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *