“POATE” (1)

“Poale ca Domnul va lucra pentru noi” (1 Samuel 14:6)

Ionatan, fiul împăratului Saul, urmărea o garnizoană filisteană. Nici un prooroc nu i-a vorbit. Nu avea nici un cuvânt de la Domnul care să-i confirme că va câştiga lupta. El i-a spus pur şi simplu purtătorului său de arme: “Vino, şi să pătrundem până la straja acestor netăiaţi împrejur. Poate că Domnul va lucra pentru noi”. Asta nu-ţi dă dreptul să mergi şi să faci ce-ţi trece prin cap, după care să-L rogi pe Dumnezeu să te ajute. În mod limpede, Ionatan lupta de partea poporului lui Dumnezeu, deci ştia că Domnul este cu el. Dar fără instrucţiuni specifice şi detaliate, el s-a bazat pe un “poate”. A funcţionat? Da. Când Ionatan şi purtătorul lui de arme au ucis douăzeci de filisteni, ei au aruncat puterea adversă într-o aşa mare confuzie, încât au început să se omoare unii pe alţii, iar Israelul a ieşit învingător. Solomon a spus: “Cine se uită după vânt, nu va semăna, şi cine se uită după nori, nu va secera” (Eclesiastul 11:4). Cu alte cuvinte, dacă aştepţi condiţii perfecte, nici nu vei încerca, nici nu vei realiza nimic. Da, ar fi minunat dacă Dumnezeu ne-ar da întotdeauna instrucţiuni specifice. Dar deseori El ne călăuzeşte printr-o idee sau printr-un gând care începe să crească în noi şi pe măsură ce se întăreşte şi persistă, începem să ne gândim: “Poate că asta vrea Dumnezeu să fac”. Ne place rezultatul (şi venitul) garantat. Ne simţim confortabili cu afacerea sigură, perfectă, lipsită de risc, de faliment sau de pierdere. Dar te vei confrunta cu un “poate” de mai multe ori decât garanţiile pe care le ai. Dar acele perioade de nesiguranţă îţi vor întări credinţa, hotărârea şi curajul.

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *