PASTREAZA-TI SIMŢUL MULŢUMIRII

“Nu uita nici una din binefacerile Lui” (Psalmul 103:2)

Autorul Philip Yancey scrie: “La prima mea vizită în Parcul Naţional Yellowstone, mulţimi de turişti înconjurau gheizerul, “Bătrânul Credincios”, camerele erau ţinute ca nişte arme, în timp ce ceasul digital prevestea următoarea erupţie. Ne aflam în sala de mese a hotelului privind spre gheizer, când ceasul a arătat că mai este un minut. Aşa că împreună cu toţi ceilalţi aflaţi acolo, ne-am grăbit la fereastră pentru a vedea marele eveniment. Ne-am mirat, am exclamat şi am făcut poze; câţiva chiar au aplaudat. Dar uitându-mă în spate, am observat că nici măcar un chelner nu s-a deranjat măcar să privească. Marele Credincios le-a devenit atât de familiar că şi-a pierdut puterea de a-i impresiona”. Aşadar iată întrebarea: de ce ne pierdem simţul mulţumirii şi începem să trecem cu vederea bunătatea lui Dumnezeu? Din trei motive: 1) Problemele. Dacă îţi închizi un ochi, iar în dreptul celuilalt ţii aproape o monedă, poţi bloca lumina soarelui. Ai înţeles ideea? 2) Presiunile. Uneori culmile despre care am crezut că ne vor aduce plăcere, ajung să ne epuizeze. 3) Oamenii. Când ne dezamăgesc, avem un gust amar şi uităm tot ce a făcut Dumnezeu pentru noi. Care este soluţia? “îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înnoiesc în fiecare dimineaţă. Şi credincioşia Ta este atât de mare!” (Plângerile lui leremia 3:22-23). Îndurările lui Dumnezeu încep în fiecare dimineaţă, la fel ar trebui şi mulţumirea ta. Într-adevăr, zilele tale trebuie să fie saturate de mulţumire. Mulţumirea continuă vine când ne uităm dincolo de binecuvântări, spre sursa nesecată, Domnul. Dragostea Lui, credincioşia lui şi mila Lui sunt deja la lucru când îţi deschizi ochii în fiecare zi.

Share