NU-I DAŢI LA O PARTE

“Sunt plini de suc şi verzi” (Psalmul 92:14)

În curând vor exista milioane de oameni care au atins vârsta de 100 de ani şi trebuie să ştii cum să te raportezi la ei. E o greşeală să priveşti pensionarii în lumina a ceea ce au fost şi nu a ceea ce pot fi. Mult prea des ei se simt daţi deoparte. David a spus: “Nu mă lepăda la vremea bătrâneţei; când mi se duc puterile, nu mă părăsi!” (Psalmul 71:9). E o nebunie să crezi că oamenii nu mai pot învăţa; abilitatea de învăţare nu se epuizează. Rata învăţării poate merge în declin, dar capacitatea rămâne constantă. Să-i încurajăm pe preţioşii noştri tovarăşi în vârstă să-şi exerseze mintea şi să continue să viseze. Asemenea unui muşchi atrofiat, abilitatea de a învăţa şi de a creşte are tendinţa de a slăbi numai pentru că nu este utilizată. Vrei să fii “trecut la dosar” când vei îmbătrâni? Nu? Ei bine, nici ei nu doresc. Mai bine să discutăm despre raportarea la pensionare; despre găsirea unor noi modalităţi de a fi util; despre adaptarea la un venit scăzut; despre a învăţa să trăieşti singur; despre raportarea la nepoţi; despre înţelegerea procesului bătrâneţii; despre menţinerea unui moral ridicat; despre grija faţă de aspectul fizic; şi despre pregătirea pentru moarte. În loc să-i dăm la o parte pe cei mai înţelepţi sau să le depreciem contribuţia, ar trebui să-i ajutăm să aibă ceva de spus în biserică. Într-un sens foarte real, oportunitatea lor de a fi o voce şi de a avea un rol în lucrarea bisericii a fost câştigată. Cultura noastră se face de ruşine prin faptul că le oferă mese adolescenţilor care au mai puţine cunoştinţe despre lucrurile cu care ar trebui să se ocupe biserica, în timp ce ignoră persoanele în care Duhul lui Dumnezeu a lucrat 50 de ani sau mai mult. Aşa că, azi fi o binecuvântare şi o încurajare pentru cineva în vârstă.

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *