MERGI ÎNAINTE!

“Ce rost au strigătele acestea? Spune copiilor lui Israel să pornească înainte” (Exod 14:15)

Imaginează-te îndeplinind o sarcină importantă. Lucrurile merg bine şi Dumnezeu îţi binecuvântează eforturile. Apoi circumstanţele se schimbă, te confrunţi cu dificultăţi, se instalează descurajarea, cei pe care contai încep să te blameze şi ai vrea să nu fi acceptat niciodată proiectul. Bine ai venit în lumea lui Moise! (v. 10-20). Dumnezeu i-a spus să scoată poporul din robia egipteană şi să-l ducă în ţara pe care El le-a promis-o cu patru sute de ani înainte. Dar credinţa a făcut loc fricii când s-au văzut blocaţi între Marea Roşie şi armata egipteană care îi urmărea. Aşa că s-au întors împotrica lui Moise, au dat vina pe el pentru situaţia lor dificilă şi au dorit să se întoarcă în Egipt. Care a fost reacţia lui Moise? Orice a simţit, el tot a crezut ce le-a promis Dumnezeu. Aşa că, pentru a-i calma, le-a spus: “staţi pe loc şi veţi vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul” (v. 13). E un sfat bun. Dar Dumnezeu’ a avut mai multe de spus. “Spune copiilor lui Israel să pornească înainte”. în loc să-i lase să se odihnească, Dumnezeu le-a redirecţionaf energia chemându-i la acţiune. Oricine încearcă să facă ceva pentru Dumnezeu se întâlneşte cu provocări similare. Deci ce trebuie să faci? Cere-I călăuzire lui Dumnezeu şi nu te consulta cu persoane mânate de frică. Ai stat tu pe loc aşteptând înbunătăţirea circumstanţelor când Dumnezeu dorea să mergi înainte7 Mergi înainte! în timp ce tu mergi, Dumnezeu lucrează. El va neutraliza duşmanul. Refuză să fii deprimat, refractar sau fără frâu. Marea Roşie se va despărţi, duşmanul va fi înfrânt şi vei cânta o cântare nouă într-o ţară nouă.

Share