L-AM ÎNTÂLNIT PE ÎNVĂŢĂTORUL FATĂ ÎN FATĂ

“Noi am privit slava Lui” (loan 1:14]

Biblia spune: “Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har, şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl”. Să-L cunoşti pe Domnul Isus Hristos personal înseamnă să-L iubeşti, să-L iubeşti înseamnă să-L slujeşti şi să-L slujeşti înseamnă să experimentezi cea mai înaltă bucurie şi împlinire. Un autor necunoscut a scris următorul poem despre Domnul Isus. Dacă îl cunoşti ca Domnul şi Mântuitorul tău, poemul va avea un răsunet în inima ta. Dacă nu, este rugăciunea noastră ca tu să doreşti să-L primeşti astăzi ca Domn şi Mântuitor: “Am umblat pe calea vieţii cu un pas uşor, m-am îndreptat spre confort şi plăcere; până când într-o zi, într-un loc liniştit, m-am întâlnit cu învăţătorul faţă în faţă. Statutul, rangul şi avuţia mi-erau scopuri, mă-ngrijeam jnuît de trup şi deloc de suflet; eram înrolat în cursa nebună a vieţii, când m-am întâlnit cu învăţătorul faţă în faţă. L-am întâlnit şi L-am cunoscut şi m-am umplut de ruşine când am văzut că ochii Lui, plini de părere de rău erau fixaţi asupra mea. M-am clătinat şi am căzut la picioarele Lui în acea zi, în timp ce palatele mele s-au topit şi au dispărut. S-au topit şi au dispărut şi în locul lor nu am mai văzut decât chipul învăţătorului; şi am strigat: “O, fă-mă să calc pe urma picioarelor tale rănite”. Gândul meu este acum la sufletele oamenilor. Mi-am pierdut viaţa pentru a o regăsi din nou în ziua în care, într-un loc liniştit, m-am întâlnit cu învăţătorul faţă în faţă”.

Share