ÎNVINGE PERFECŢIONISMUL

“Nu că am … şi ajuns desăvârşit” (Filipeni 3:12)

Dacă îngădui, perfecţionismul îţi va fura pacea, plus bucuria oricărui lucru pe care l-ai realizat până acum. Producătorul de articole sportive Fila şi-a rezervat o pagină întreagă într-un ziar, pentru o reclamă care îl ridica în slăvi pe purtătorul de cuvânt al NBA All-Star, Grant Hill şi în acelaşi timp dădea o lovitură puternică presiunii pe care tinerii o simt astăzi de a fi perfecţi. Reclama îl înfăţişează pe Hill înconjurat de următorul text: “Anul acesta Grant Hill şi-a condus echipa să înscrie, să contraatace, să preia mingea şi a câştigat un loc în echipa olimpică, nu a lovit un oficial, nu a solicitat o prelungire de contract, nu a întârziat niciodată, a fost întotdeauna cordial, nu şi-a părăsit prietenii din liceu, şi-a ascultat mama, nu l-a uitat pe portar la Crăciun, şi-a făcut patul zilnic, a promis sâ facă duşuri mai scurte din dorinţa de conservare a apei, a dormit mult, nu a lovit o muscă, şi-a organizat gândurile, a ales hârtia în locul plasticului, a apărut îmbrăcat complet la interviuri, şi-a îmbunătăţit vocabularul, şi-a numărat binecuvântările, a spus lucruri drăguţe despre coechipieri, a plătit parcarea altora, a practicat ce a predicat, chiar a fost atent la instrucţiunile stewardesei în caz de urgenţă, a donat un rinichi – şi a jurat că anul viitor se va descurca mai bine”. Hai să fim serioşi. Întotdeauna vor exista domenii în viaţa ta care necesită îmbunătăţire; nu vei “ajunge” niciodată. Dar asta nu înseamnă că nu te poţi opri ca să savurezi clipa sau să sărbătoreşti distanţa pe care ai parcurs-o deja şi să-ţi spui: “Nu sunt tot ceea ce ar trebui să fiu, dar sunt mai bun faţă de cum obişnuiam să fiu. Mă descurc mai bine şi sunt pe drum doar cu ajutorul Domnului”.

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *