Glasul interior

Câtă vreme am tăcut, mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate. Căci zi şi noapte mâna Ta  apăsa asupra mea…”  

Psalm 32.3-4    

           

„În ultimele zile ale lunii iulie a anului 1914″, relata un creştin, „lucram în Paris printre tinerii germani, Într-o dimineaţă, factorul poştal mi-a adus o scrisoare din patria mea. Adresa indica un expeditor neobişnuit, în plic mai era în afară de scrisoare o schiţă a oraşului Versailles şi un inel vechi de aur. Scrisoarea conţinea următoarea rugăminte: «în războiul din 1870 – 1871 am fost cazat în casa însemnată pe schiţă şi de acolo am furat acest inel de aur. Nu m-am putut bucura niciodată de el, ci a fost mai degrabă chinul orelor mele de linişte. O voce interioară m-a avertizat mereu. Acum sunt bătrân şi nu pot ajunge la pace deplină cu Dumnezeu până nu restitui acest inel furat.»”

Cunoşti şi tu acest „glas interior” al conştiinţei? De câte ori n-ai încercat să-l aduci la tăcere! Poate au existat perioade când părea să fie adus la tăcere. Dar în orele de linişte se anunţa din nou cu şi mai multă putere. Nu există nici un mijloc de a aduce la tăcere acest glas? Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, există o iertare deplină dacă îi mărturisim Domnului Isus păca­tul! Păşeşte pe această cale şi vei găsi linişte pentru conştiinţa ta!

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *