FII PRIETENUL LUI DUMNEZEU (2)

“Vam numit prieteni” (loan 15:15)

În cartea sa: “The Practice of the Presence of God” [Practica prezenţei lui Dumnezeu], un călugăr francez, pe nume Fratele Lawrence, ne sugerează să rostim rugăciuni scurte sub formă de conversaţii pe parcursul zilei, în locul rugăciunilor lungi şi complexe. Pentru a ne păstra interesul şi pentru a pune stavilă gândurilor ce o iau razna, el scrie: “Nu vă sfătuiesc să folosiţi o mare mulţime de cuvinte în rugăciune, deoarece discursurile lungi sunt deseori ocazii de a o lua razna”. Ce mare intuiţie! în epoca afecţiunii deficitului de atenţie (ADD) sugestia veche cât lumea de a “rămâne la lucrurile simple” încă funcţionează. Pavel scrie: “Rugati-vă neîncetat” (1 Tesaloniceni 5:17). “Dar cum pot face lucrul acesta?” întrebi tu. 0 modalitate este să foloseşti “rugăciunea răsuflării”, după cum au descris-o mulţi sfinţi şi scriitori de-a lungul secolelor. Alegi o frază simplă ce poate fi repetată la o singură respiraţie: “Doamne, Tu eşti cu mine”; “Depind de Tine”; “Vreau să te cunosc mai bine”; “Ajută-mă să mă încred mai mult în tine”. De asemenea, poti folosi propoziti scurte din versete: “Pentru mine a trăi este Hristos”; “Nu mă vei părăsi niciodată”; “Tu te vei îngriji de nevoile mele”. Repet-o până ti se întipăreşte adânc în inimă şi începe să se reflecte în atitudinea ta şi în faptele tale. Aceasta e o capacitate, un obicei cu care te poti deprinde. La fel cum un muzician îşi exersează partiturile în fiecare zi pentru a cânta bine, tu te poti disciplina să te gândeşti la Dumnezeu în diferite momente ale zilei. “Dar uneori nu simt prezenta lui Dumnezeu”, spui tu. Dacă eşti în căutarea unei emoţii, nu ai înţeles ideea. Obiectivul tău nu este un sentiment, ci o continuă conştienţă că Dumnezeu e mereu cu tine!

Share