EFECTUL TERAPEUTIC AL SUPUNERII BIBLICE

Richard Foster scria că supunerea este cea care ne conferă „libertatea de a renunța la îngrozitoarea povară de a ne impune propria voință”(R.Foster, Disciplinele Spirituale). Practic obsesia de a pretinde ca lucrurile să se deruleze „așa cum vrem noi” este una dintre cele mai grele robii ale ființei umane. De multe ori oamenii petrec perioade îndelungate de timp într-o permanentă fierbere pentru că un anumit aspect (amănunt) nu a fost așa cum și-arfi dorit ei. Dar practicarea supunerii biblice este cea care ne poate conduce spre libertatea de a abandona aceasta problemă.

Dacă vom analiza cu atenție implicațiile lipsei de supunere vom vedea că cele mai multe lupte și dezbinări din biserici au loc tocmai datorită faptului că oamenii nu au libertatea de a ceda în favoarea altora. Argumentul folosit cel mai des este că luptăm cu ardoare pentru un principu sfânt, dar în cele mai frecvente situații nu este așa. Pesemne că dacă am realiza că cele mai multe situații cu care ne confruntăm nu constituie probleme majore, atunci ne-am consuma mai puțin.

Învățătura biblică a supunerii vizează în principal spiritul în care îi privim pe alții. Alminteri, Scriptura nu încearcă să impună o serie de relații ierarhice, ci subliniază importanța unei atitudini lăuntrice de supunere reciprocă. De exemplu, atunci când Petru le spune sclavilor să trăiască în supunere față de stăpânii lor (1 Petru 2:18), sfatul pare a fi o platitudine, dacă nu realizăm că cineva poate fi supus superiorului său, dar fără a o face într-un duh de supunere. Cu alte cuvinte putem face ceva în exterior în aparență, în vreme ce în interiorul nostru suntem răzvrătiți. Un alt exemplu poate fi cel legat de faptul că dacă în Vechiul Testament era stipulată porunca de a nu ucide, în Nout Testament Isus subliniază că adevărata problemă este atitudinea inimii, duhul lăuntric ucigaș cu care ne raportăm la oamenii. Acest lucru este valabil și în privința supunerii, adevărata problemă fiind spiritul de considerație și respect pe care trebuie să-l manifestăm pentru alții.

Pe de altă parte, Foster afirmă că „piatra de încercare” a supunerii biblice este afirmația lui Isus din Marcu 8:34 : „dacă voiește cineva să vină după Mine să se lepede de sine însuși. Să-și ia crucea și să mă urmeze”(Marcu 8:34). E important să înțelegem că Isus nu ne cheamă aici la o servilism și la autodesconsiderare. Pentru Isus, lepădare de sine este un mod de a înțelege că nu trebuie să ni se facă întotdeauna după voia noastră și că fericirea noastră nu depinde de obținerea lucrurilor pe care le dorim. Cu alte cuvinte, lepădare de sine ne conferă libertatea de a le face loc și altora pe firmamentul vieții noastre, înseamnă să punem interesele (folosul) altora chiar deasupra intereselor noastre.

Așadar, practicarea supunerii devine viabilă doar atunci când dobândim libertatea de a-i prețui pe ceilalți oameni, dar și libertatea de a renunța la drepturile noastre pentru binele altora. Nu mai considerăm că trebuie să fim tratați neapărat într-un anumit mod. Ne bucurăm cu sinceritate de succesele celorlalți și ne întristează eșecurile lor. Libertatea care derivă din renunțarea la drepturile nostre este cea care ne despovărează de mânia și de resentimentele pe care le acumulăm atunci când vedem că cineva nu acționează așa cum am fi dorit sau cum am fi anticipat noi, este libertatea de a urma în cele din urmă porunca lui Hristos: „Iubiți pe vrășmașii voștri… și rugați-vă pentru cei care vă asupresc”(Matei 5:44).

O întrebare care nu poate fi ocolită în discuția despre supunere vizează însă limitele sau granițele acesteia. Relația creștinului cu statul este un domeniu în care acestea pot fi ilustrate foarte bine. Astfel, Petru îi îndeamnă pe creștini la supunere față de autoritățile de stat (1 Petru 2:13,14). Dar în momentul în care autoritățile de la Ierusalim au încercat să le înterzică primilor creștini să-L mai propovăduiască pe Hristos, replica lui Petru a fost: „judecați voi singuri dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu… ” (Fapte 4:19-20), după care în Fapte 5:29, același Petru spunea : „Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni.” Cu alte cuvinte, oridecîteori loialitățile intră în conflict,supunerea față de Dumnezeu trebuie să primeze în fața ori cărei alte loialități.

Pastor Adrian Neiconi

Share