Departamente de Slujire

Egoismul este adânc înrădăcinat în fiinţa fiecăruia dintre noi! De multe ori acesta se manifestă şi în Trupul lui Hristos, Biserica. Foarte mulţi membri ai bisericilor de azi evaluează bisericile în funcţie de preocupările lor egoiste. Gândurile unui astfel de om sunt „trebuie să îmi placă închinarea” şi „trebuie ca toţi să îmi acorde atenţie şi să mă ajute.” Membrii bisericilor caracterizaţi de o asemenea atitudine sunt condamnaţi la nemulţumire şi frustrare constantă, trăind în permanenţă cu impresia că biserica nu face suficient de mult pentru ei.

Oare de câte ori nu ne-am găsit şi noi în postura aceasta? Cred că a sosit vremea să ne schimbăm felul de a gândi despre biserică. Dacă începem cu noi, nevoile şi preocupările noastre, vom falimenta. Privind la Domnul Isus Hristos observăm o mentalitate cu totul diferită. El a venit ca „să slujească” şi „ca să dea.” Te îndemn, cu toată tăria, ca la începutul unui nou an de tineret să îţi însuşeşti această mentalitate de slujitor.

Pentru a nu rămâne doar la nivelul unor gânduri frumoase, cum adesea se întâmplă, am făcut o listă cu domeniile de slujire ale bisericii noastre. Fiecare tânăr din Betania trebuie să se implice într-unul din aceste domenii. Pentru a fi mai uşor de reţinut, fiecare domeniu poartă numele unui personaj biblic ce s-a evidenţiat în slujirea respectivă.

Doar câteva menţiuni înainte de a merge mai departe…

! În timp ce priveşti la domeniile de slujire nu te gândi „ce mi-ar plăcea?” Dacă faci aşa, nu ai prins ideea! Mai degrabă, întreabă-te „unde pot fi de folos?”

!! Nu uita că Dumnezeu apreciază doar slujirea făcută în curăţie!!

!!! Dacă vrei şi poţi, există posibilitatea să te implici în mai multe domenii de slujire. Oricum ele se intersectează adesea. Uneori, pentru proiecte mai mari, este nevoie de implicarea tuturor!!!

!!!!Fiecare departament va avea un coordonator (pentru o perioadă de 6 luni? încă nu ştiu sigur!). Se va forma astfel un grup cu care eu mă voi întâlni periodic!!!!

1. Misiune- „Pavel”

Domeniul principal de activitate aici vor fi cele opt biserici care fac parte din cercul nostru pastoral. Poate fi vorba de vizitarea acestor biserici la serviciile divine, dar şi de lucrările cu copiii sau cu tinerii de acolo. (Unii sunteţi deja implicaţi, dar este încă nevoie de ajutor). De asemenea, este nevoie aici de şoferi şi maşini! (cât de multe!!!)

2. Închinarea prin muzică– „David”

Aici este vorba de închinarea prin muzică la tineret, dar şi la serviciile bisericii. Este nevoie de instrumentişti, dar şi de tineri cu o voce bună, în mod special care ştiu să cânte şi alte voci.

3. Întâmpinare, integrare, încurajare- „Tesalonicenii” („Căci ei Înşişi mărturisesc ce primire ne-aţi făcut…”1Tesaloniceni 1:9a)

După cum bine ştiţi, prima impresie este extrem de importantă. Contează foarte mult ca atunci când vii într-un loc nou „să te bage cineva în seamă”…şi să îţi zâmbească! Cei care fac parte din echipa aceatsa vor trebui să ajungă înainte de întâlniri, să aranjeze sala şi să îi întâmpine pe cei ce vin, în mod special pe cei noi, dar şi să îi observe şi să îi ajute pe cei ce au probleme de integrare. Este vorba de întâlnirile de tineret şi serviciile de duminica.

4. Tehnic- „Beţaleel” (ştiu că va stârni râsul şi că nu e cea mai fericită opţiune, dar…a fost un meşter priceput)

Aici este nevoie de tineri care să facă poze în timpul serviciilor, să traducă în căşti, să stea la camere, etc. Este nevoie de cineva care să lucreze cu videoproeictorul la întâlnirile de tineret.

5. Social-„Dorca”

Domeniul implică vizitarea bătrânilor bisericii, pregătirea de pachete pentru Crăciun (shoebox-uri). Cu ajutorul Domnului aş dori să lansăm în toamna aceasta un proiect social nou cu strângere de fonduri în fiecare lună. (cei interesaţi pot primi mai multe detalii.)

6. Practic-„Marta”

Vom avea aici o grupă de fete. Ele se vor ocupa de pregătirea agapelor de la serile de tineret sau alte ocazii (musafiri, ieşiri etc.) De asemenea e vorba despre decorarea sălii de tineret.

Este nevoie şi de o grupă de băieţi (Marta!!!Nu vă supăraţi, nu?) pentru chestiuni de reparaţii şi alte chetiuni la clădirea bisericii.

Share

3 Replies to “Departamente de Slujire”

  1. Pace frate Corneliu, multumim pentru implicare. Veti fi contactat de sora Maria Preda.

  2. Am primit un prim semnal de la sora Maria Preda despre o familie nevoiasa. Maria este persoana care reprezinta biserica Betania in actiunea de ajutorare a saracilor bisericii?Astazi, sotia mea ia legatura cu acea familie in vederea ajutarii ei pentru sambata si duminica aceasta.Solicit ca sa nu stergeti comentariile mele, pentru ca astept un raspuns amplu in scris la toate problemele ridicate.

  3. In cadrul proiectului social-“Dorca”, exista intentia de strangere de fonduri in fiecare luna. Doresc detalii: cine coordoneaza (va coordona) activitatea, care sunt familiile sarace din Betania, cum au fost ajutate financiar si in alte moduri de catre biserica.
    In ceea ce priveste vizitarea batranilor, ce alte activitati exista in afara de acordarea Cinei celor nedeplasabili.
    Care este situatia in ceea ce priveste vizitarea familiilor bisericii de catre pastori (vizite pastorale).
    Biserica Betania-o familie de prieteni, bazata pe altruismul si dragostea membrilor ei. Asta trebuie sa rezulte din datele concrete pe care mi le veti furniza in legatura cu problemele ridicate mai sus.
    Doresc sa cunosc detalii pentru a sti in ce domeniu este nevoie de implicarea mea si a familiei mele.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *