DE CE PĂRĂSESC OAMENII BISERICA? (1)

“Fiul cel mai tânăr… a plecat într-o ţară depărtată” (Luca 15:1})

Pilda fiului risipitor se aplică în mod special recidiviştilor. Le vorbeşte celor crescuţi în biserică, care cunosc Cuvântul lui Dumnezeu, care l-au simţit prezenţa, care înţeleg poruncile Lui şi care L-au slujit deseori. Dar asemenea fiului risipitor, “au aruncat totul la porci”. Să remarcăm că el nu este numit păcătosul risipitor, ci fiul risipitor, deoarece el încă face parte din familie. În următoarele câteva zile vom vedea de ce părăsesc oamenii biserica. Primul motiv: deoarece binecuvântările din casa lui Dumnezeu li se par un lucru obişnuit. Să observăm că el nu a apreciat ce avea decât atunci când le-a pierdut. Să remarcăm şi că tatăl nu l-a dat afară din casă, ci “a plecat într-o ţară depărtată”. El a plecat din proprie voinţă şi s-a întors tot aşa. Care e ideea? Dacă dragostea lui Dumnezeu nu te poate ţine, puterea Lui nu te va obliga! în ascultarea ta benevolă găseşte Dumnezeu plăcere, nu în conformarea faţă de un set de reguli religioase de teamă să nu ajungi în iad. Domnul Isus spune pilda unui împărat care a pregătit masa pentru nuntă şi a poftit diferiţi nuntaşi. Ce privilegiu. “Dar ei, fără să le pese de invitaţia lui, au plecat: unul la holda lui, şi altul la negustoria lui” (Matei 22:5). Eşti prea ocupat pentru Dumnezeu? Te-ai obişnuit cu binecuvântările Lui şi ai hotărât că vrei ceva diferit? Ai grijă, drumul pe care te afli duce într-un singur loc:”la ţarcul cu porci”. Opreşte-te, întoarce-te, pocăieşte-te şi vino acasă cât încă mai poţi. Oricât de jos ai căzut, Tatăl tău aşteaptă să te primească înapoi.

Share