Dar cerul?

Îndeamnă pe bogaţii veacului acestuia să nu se îngâmfe şi să nu-şi pună nădejdea în nişte bogăţii nestatornice, ci în Dumnezeu, care ne dă toate lucrurile din belşug, ca să ne bucurăm de ele.1 Timotei 6.17


Un bun credincios îşi câştiga pâinea pentru el şi familia sa, muncind din greu la spargerea pietrelor. Proprietarul unei mari moşii a trecut într-o zi pe lângă el şi au intrat în vorbă. „Astăzi am isprăvit de arat şi semănat. Toată valea cât se vede, e a mea. Şi ogoarele de cealaltă parte tot ale mele sunt. Uite şi pădurea de colo, de pe coastă, tot a mea este.“ – „Dar cerul de deasupra ei?“ a întrebat pietrarul. Proprietarul a strâns din umeri. „Acesta este al meu“, a spus omul credincios privind cu o mai mare bucurie într-acolo decât privea bogatul la holdele sale.
Bogatului i se potrivesc cuvintele poetului:

Cât ai trăit, ai strâns şi-ai strâns
Cum strânge de pe crengi furtuna
Şi-acum te uiţi cu suflet gol
Că toate câte ţi le-ai strâns
Te lasă una câte una.

Ai vrut în lumea de noroi
Să-ţi faci un rai – ce cutezanţă! –
Şi-acum dai totul înapoi
Şi pleci de-aici cu pumnii goi,
Iar unde pleci tu n-ai nicio speranţă.

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *