CUM STII CE E “POTRIVIT” PENTRU TINE ?

“Nu este potrivit pentru noi…” (Faptele Apostolilor 6:2)

Biserica Noului Testament a crescut aşa de repede încât apostolii nu au putut ţine pasul. Aşa că au spus: “Nu este potrivit pentru noi să lăsăm Cuvântul lui Dumnezeu ca să slujim la mese. De aceea, fraţilor, alegeţi dintre voi şapte bărbaţi, vorbiţi de bine, plini de Duhul Sfânt şi înţelepciune pe care îi vom pune la slujba aceasta. Iar noi vom stărui necurmat în rugăciune şi în propovăduirea Cuvântului” (v. 2-4). Drept rezultat, Cuvântul s-a răspândit, biserica a continuat să crească, iar lideri importanţi ai oraşului Ierusalim au fost câştigaţi pentru Hristos. Este vital să descoperi domeniul în care poţi aduce cel mai mare aport – şi să rămâi acolo. De ce nu facem aşa? 1) Pentru că păzim ogorul. Noi credem: “e slujba mea; nimeni n-o face în afară de mine”. Numai pentru că întotdeauna ai făcut un anumit lucru nu înseamnă că trebuie să continui să-l faci. Dacă Dumnezeu doreşte să scrie un nou capitol în cartea vieţii tale? 2) Pentru că eşti supraîncărcat. Oamenii care au prea multe pe cap au tendinţa de a respinge însuşi lucrul care îi va ajuta, crezând că de fapt este o povară în plus. 3) Din cauza complexului de martir. Când faptul de-a te plânge de îndatoririle tale din viaţă, atrag atenţia celorlalţi, începi să faci din asta un stil de viaţă. Dar nu merge aşa. Lumea începe să te evite pentru că nu vede că faci ceva pentru a schimba situaţia. 4) Pentru că nu ştii ce este “potrivit” pentru tine. Numai când apostolii au delegat partea administrativă a lucrurilor şi s-au reîntors la ce au fost chemaţi să facă, lucrurile au început să meargă bine. Gândeşte-te la asta.

Share