CUM SĂ FACI FATĂ VEŞTILOR RELE (2)

“Ezechia … a întins-o inaintea Domnului” (2 Împăraţi 19:14)

Când vin veştile rele nu le lăsa să te ducă la panică şi să te facă să acţionezi în pripă. Opreşte-tej gândeşte raţional şi înţelege faptele înainte să ajungi la o concluzie sau să iei vreo hotărâre. în rugăciune, întreabă: “Doamne, ce pot face în această situaţie?” Dacă poţi face ceva singur, Dumnezeu nu o va face pentru tine. Poetul a spus: “Partea Lui n-o putem face, partea noastră n-o va face”. Confruntat cu o forţă superioară lui şi bine înarmată, nu exista nici un lucru pe care Ezechia să-l poată face pentru a se salva. Aşa că s-a dus la casa Domnului şi şi-a prezentat nevoia înaintea Domnului. Asta e mereu o mişcare înţeleaptă. Când răspunzi în credinţă, o criză devine o oportunitate pentru ca Dumnezeu să demonstreze ce poate face pentru tine. Adevărul e că atunci când nu ţi-a mai rămas nimic în afară de Dumnezeu – ai destul! Destul ca să te confrunţi cu situaţia, destul ca să o scoţi la liman şi destul ca să-ţi revii, întreabă-te: “Problema aceasta e într-adevăr a mea?” Da, trebuie să ne purtăm unii altora poverile (Galateni 6:2), dar nu trebuie să laşi pe nimeni să-şi arunce problemele asupra ta. Uneori, în râvna noastră de a-i salva pe alţii, stăm în calea lui Dumnezeu când El de fapt se ocupă de ei. Şi nu mai asculta ştirile. Dacă faci aşa, începi să gândeşti negativ: “Lucrurile stau rău peste tot, deci cred că nu mă pot aştepta la ceva mai bun”. Ce a spus Dumnezeu despre tine şi despre situaţia ta? Dumnezeu nu răspunde la nevoia ta, El răspunde la credinţa ta! Âşa că citeşte Scripturile şi descoperă ce are Dumnezeu de spus, apoi bazează-te pe acel cuvânt.

Share