CONFORM LUI FRED SMITH (1)

“Călcaţi pe urmele mele, întrucât şi eu calc pe urmele lui Hristos” (1 Corinteni 11:1)

Ralph Waldo Emerson obişnuia să-l salute pe Henry David Thoreau cu întrebarea: “Ce ţi s-a mai limpezit în minte faţă de ultima data când ne-am văzut?” Bătrânului Fred Smith îi plăcea şi lui aceasta întrebare. Prieten de-o viaţă cu Billy Graham, ZigZiglar şi Ken Blanchard, Smith a fost mentorul unei generaţii de lideri spirituali. Dar, mult mai important, el a fost un exemplu acasă. El a crezut cuvintele: “să istoriseşti fiului tău şi fiului fiului tău … ce semne am făcut în mijlocul lor” (Exod 10:2). Fiica lui Fred, Brenda ne împărtăşeşte câteva versete pe care le-a învăţat de la tatăl ei. Să aruncăm o privire: “Dragostea nu va pieri niciodată…” (1 Corinteni 13:8). Când doctorii i-au spus lui Fred că va muri, Brenda a spus: “Nu, îl voi lua acasă şi va trăi”. Aşa a făcut şi aşa a fost. Mulţi oameni în vârstă care mor din “cauze naturale” mor de fapt de singurătate. Dragostea este încă cel mai sănătos mediu al nostru; este cel mai mare dar al lui Dumnezeu pentru noi şi al nostru unii faţă de alţii. “Necazul aduce răbdare” (Romani 5:3). Nu rata lucrurile bune din situaţiile dificile. încercările pot fi negative sau pozitive, în funcţie de cum le foloseşti. Unii oameni se aşteaptă ca viaţa să se deruleze după programul lor, dar încercările au propria lor agendă şi propriul ritm, iar răbdarea este singurul antidot. “În sârguinţă, fiţi fără preget. Fiţi plini de râvnă cu duhul” (Romani 12:11). Directorul unei mari companii confirmă faptul că inginerii care se pensionează fără a avea în plan să-şi găsească o altă preocupare, mor deseori în decurs de 16 luni. Prin neimplicarea în viaţă, îţi acorzi permisiunea în mod inconştient de a muri. Filosofia lui Fred Smith a fost: “nu se poate să stagnezi şi să te menţii.” Pavel a spus: “dacă trebuie să mai trăiesc în trup, face sâ trăiesc” (Filipeni 1:22). Şi pentru tine este la fel.

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *