Bolnav sau sănătos?

Isus a luat cuvântul şi le-a zis: Nu cei sănătoşi au trebuinţă de doctor, ci cei bolnavi. N-am venit să chem la pocăinţă pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi.Luca 5.31-32


Foarte mulţi oameni vor merge în pierzare, pentru că sunt prea buni; sunt prea bine crescuţi, prea drepţi, prea cumsecade, prea oneşti, pentru a avea nevoie de un Mântuitor!
Dar nu este bine dacă oamenii sunt cinstiţi, drepţi şi prietenoşi? Desigur! Dar dacă posedă toate aceste calităţi fără Dumnezeu, dacă toate acestea sunt doar rezultatul caracterului lor cinstit, ei sunt morţi din punct de vedere spiritual în ochii lui Dumnezeu şi, în ciuda onestităţii lor, vor merge în pierzare. Calităţile mai sus-numite nu sunt rele în sine, din contră; dar a te baza pe aceste calităţi, fără a avea viaţă nouă din Dumnezeu, înseamnă independenţă şi voinţă proprie. Un om drept poate să facă lucruri bune, dar se aseamănă unui coşar care aranjează rufe curate.
Numai cine se simte sau se ştie bolnav merge la medic. Încă nu aţi observat că sufletul dumneavoastră este bolnav? Aveţi nevoie de mântuirea sufletului dumneavoastră, dacă nu doriţi să mergeţi în pierzare. Domnul Isus nu a venit să cheme la pocăinţă pe cei drepţi, ci pe păcătoşi. Aceasta este calea mântuirii pentru orice suflet bolnav. Domnul Isus vă cheamă la pocăinţă şi recunoaşterea păcatelor. Sau aparţineţi de cei care n-au nevoie niciodată de un medic?

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *