Betania – O familie de prieteni

“Aruncaţi mreaja în partea dreaptă a corăbiei” (loan 21:6)

Când iei decizii pe baza îndoielii şi a necredinţei, ele nu vor duce niciodată la ceva bun. După ce L-au auzit pe Domnul Isus promiţându-le că va învia din morţi şi că-L vor vedea viu, ucenicii s-au întors la vechile obiceiuri dinainte de a-L cunoaşte: pescuitul. Dumnezeu va folosi trecutul nostru pentru a ne da învăţături, dar El nu ne duce niciodată înapoi, doar înainte. Când teama şi nesigu­ranţa ne fac să dorim să ne întoarcem la siguranţa a ceea ce cunoaştem, ajungem ca ucenicii: “Au ieşit, şi au intrat într-o corabie; şi n-au prins nimic în noaptea aceea” (loan 21:3).

Dar iată vestea cea bună: dacă te-a chemat Dumnezeu, chemarea mai este valabilă. Să remar­căm cum li s-a adresat Domnul Isus: “Copii”… aveţi ceva de mâncare?” (loan 21:5). În ciuda vieţii tale lipsite de strălucire, tu eşti în continuare copilul Său! Apoi El le spune: “Aruncaţi mreaja în partea dreaptă a corăbiei”. Şi atunci nu au putut trage mreaja din cauza cantităţii mari de peşte. Atunci ucenicul pe care-l iubea Isus i-a spus lui Petru: “Este Domnul!” (loan 21:7). În acea dimineaţă Domnul Isus a luat micul dejun cu ei, a reînnoit părtăşia, le-a luat îndoielile şi i-a trimis să schimbe lumea.

Care este lecţia? Când lucrăm în afara voii lui Dumnezeu e ca şi cum am pescui în partea greşită a corăbiei; ne epuizăm şi la sfârşit nimic nu ne justifică eforturile. Ai tu succes în viaţa ta? Nu? Poate nu pescuieşti în partea potrivită a corăbiei! Lucrurile nu se vor îndrepta până când nu te supui lui Hristos, până nu îţi înnoieşti părtăşia cu El şi până când nu-L laşi să-ţi călăuzească paşii.

“Flecare să dea ce va putea” (Deuteronom 16:17)

Filmul care a câştigat premiul Academiei, Lista lui Shindler, este povestea eforturilor unui om de a câştiga cât mai mult dintr-o situaţie disperată. În calitate de director al unei fabrici de muniţie din Germania, Shindler se hotărăşte să se folosească de această ocazie pentru a salva vieţi. Angajându-i în fabrica sa, Shindler reuşeşte să salveze evrei condamnaţi la camera de gazare. Dar să-i păstreze acolo era foarte costisitor. Încetul cu încetul, el îşi lichidează propria avere pentru a-şi ţine afacerea pe linia de plutire. La sfârşitul povestirii, naziştii sunt învinşi. Întreaga însemnă­tate a eforturilor lui Shindler este scoasă la iveală când morţii sunt număraţi, iar cei vii păşesc şovăielnic spre libertate. Într-o scenă, îngenunchind pe calea ferată care purtase atâtea mii de evrei la moarte, Oskar Shindler are o revelaţie uimitoare: ar fi putut salva încă câţiva. Copleşit de regret, el se plânge că mai are încă ceva bunuri în posesie. Dacă ar fi ştiut când se termină războiul, ar fi făcut mai mult. Dar acum este prea târziu. Oskar Shindler este un erou. El are meritul de a fi sal­vat mai mulţi oameni în cel de-al Doilea Război Mondial decât orice alt om. Dar este foarte intere­sant că nu s-a putut gândi decât la ce nu a făcut. Ar fi vrut să fi făcut mai mult.

Putem învăţa o lecţie puternică despre dărnicie de la acest om. Fiindcă tot aşa, chiar şi dătătorii voioşi vor privi în urma vieţilor lor şi şi-ar dori să fi făcut mai mult. Iar pentru cei care nu au dăruit niciodată sau au dăruit mai puţin decât ar fi putut, imaginează-ţi gândurile lor când vor sta înain­tea lui Dumnezeu în ziua finală pentru a da socoteală de felul în care şi-au folosit banii – şi vor fi răsplătiţi în consecinţă!

“Fiecare să dea ce va putea” (Deuteronom 16:17)

În Biblie există peste 2.000 de versete referitoare la bani şi dărnicie, lată două dintre ele:

a) “Fiecare să dea ce va putea, după binecuvântarea pe care i-o va da Domnul, Dumnezeul tău”;

b) “Fiecare să dea după cum a hotărât în inima lui: nu cu părere de rău sau de silă, căci “pe cine dă cu bucurie, îl iubeşte Dumnezeu.” (2 Corinteni 9:7). Iată două povestiri despre bucuria dărni­ciei, la care merită să te gândeşti:

1) Oseola McCarty, în vârstă de optzeci şi şapte de ani a făcut un singur lucru toată viaţa ei: spăla rufe. Acum este renumită pentru lucrul acesta. Timp de zeci de ani ea a câştigat cincizeci de cenţi pentru fiecare tură de haine spălate pentru familii înstărite din Hattiesburg, Mississippi, preferând o placă pentru spălat în locul unei maşini de spălat. În fiecare săptămână depunea câte puţin într-un cont de economii. Când a ieşit la pensie, ea l-a întrebat pe bancher câţi bani are. “250.000$” a răspuns acesta. A fost şocată. “Am avut mai mult decât puteam cheltui” a explicat ea. Aşa că această spălătoreasă timidă, celibatară, a dăruit 150.000$ Universităţii Southern Mississippi pen­tru a-i ajuta pe tinerii afro-americani să meargă la facultate. “Este mai ferice să dai decât să primeşti” a spus ea reporterului. “Eu am încercat”.

2) Don McCullough, preşedintele Seminarului din San Francisco spune: “Prezbiterienii scoţieni au fondat biserici în Ghana în urmă cu peste 100 de ani. Serviciile lor de închinare încă mai seamănă cu serviciile formale prezbiteriene scoţiene doar că recent ei au adăugat şi ceva din cul­tura africană. La timpul darurilor de bună voie, ei dansează. Muzica cântă şi fiecare persoană dansează de bucurie pe culoar spre farfuria dărniciei. Conform misionarului care mi-a povestit toate acestea, închinarea cu darurile de bună voie este singurul moment în care ei zâmbesc. Fără îndoială că şi Dumnezeu zâmbeşte!”

“Stăruieşte asupra lui la timp şi ne la timp” (2 Timotei 4:2)

Vieţile noastre sunt împărţite în anotimpuri, iar anotimpurile înseamnă începuturi şi sfârşituri. Deci, deosebirea este cheia longevităţii. Dacă nu înţelegi lucrul acesta, îţi poţi pierde simţul sco­pului, deoarece când un anotimp s-a încheiat, nu mai ai nimic de dus cu tine în anotimpul urmă­tor. De aceea fermierii de succes îşi rotesc culturile. Ei plantează grâu pe o tarla, apoi când s-a ter­minat un anotimp, ei ară terenul şi-l lasă să se odihnească. În acelaşi timp, într-un alt loc ei cultivă cartofi, după care terenul acela trece prin acelaşi proces. Primăvara ei schimbă ordinea lucrurilor, aşa încât parcela pe care mai demult fusese grâu produce acum cartofi şi aşa mai departe.

Când Pavel i-a spus lui Timotei: “stăruieşte asupra lui la timp şi ne la timp” el îl încuraja să-şi lărgească orizontul spiritual. În cazul lui Timotei, el trebuia să înţeleagă că există o vreme pentru îndreptarea oamenilor şi o vreme pentru a-i mângâia (2 Timotei 4:2-5). Momentul este foarte important. Psalmistul compara omul neprihănit cu “…un pom… care îşi dă rodul la vremea lui” (Psalmul 1:3). Pentru a avea succes, trebuie să ştii în ce anotimp te afli!

Şi trebuie să înţelegi şi că Dumnezeu este mai preocupat de adâncimea rădăcinilor, decât de înălţimea ramurilor; este mai interesat de calitate, decât de cantitate. Cu Dumnezeu mai întâi apare calitatea şi apoi numele. De aceea El foloseşte strădaniile tale pentru a cultiva tipul de sol (şi suflet) necesar pentru a produce roadă. Şi încă ceva: din când în când El va îngădui ca furtunile să înlă­ture acele persoane şi lucruri care ţin pe loc lucrarea pe care o face în tine

“[Domnul Isus] în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi” (Evrei 4:15)

Prietenii bine intenţionaţi spun uneori: “Ştiu ce simţi”. Dar în inima lor ei gândesc: “nu, nu ştiu deloc”. Dar Domnul Isus ştie! El “în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi”, aşa că El poate interpreta şi poate prezenta sentimentele noastre înaintea lui Dumnezeu. Şi aşa şi face. Când te rogi în Numele lui Isus şi îţi verşi sufletul înaintea lui Dumnezeu, Domnul Isus acţionează în calitate de avocat şi spune: “Tată, Eu ştiu cum se simte acest om. Ştiu cum e să te. afli sub presiunea păca­tului. Vin înaintea Ta cu acest copil al Tău care are nevoie de ajutorul Tău”.

Poate spui: “Dar Domnul Isus a fost fără păcat, cum poate El să simtă păcatul meu aşa cum îl simt eu?” El poate. De fapt, datorită purităţii Lui, El simte durerea păcatului chiar mai mult. Poate o ilustraţie este bine-venită. În viaţa noastră de zi cu zi noi trăim cu microbi în jurul nostru şi chiar şi pe noi. Pentru că nu ne aflăm într-un mediu steril nu-i vedem şi învăţăm să trăim cu ei. Dar este cu totul altă poveste într-o sală de operaţii dintr-un spital. Acolo orice contaminare cu microbi reprezintă o adevărată ameninţare care necesită atenţia întregului personal. Aşa că totul se steri lizează pentru că bacteriile pot ucide pacientul. Curăţenia încăperii cere atenţie sporită faţă de prezenţa celei mai mici mizerii care ar putea duce la o infecţie ce poate fi un pericol pentru viaţă. Aşadar, separarea şi sensibilitatea lui Isus faţă de păcat măreşte de fapt abilitatea Lui de a simpa­tiza cu noi. Concluzie: Domnul Isus înţelege lupta pe care o avem de dus!