BINECUVÂNTĂRILE UNEI INIMI MILOSTIVE (3)

“S-au dat mai întâi pe ei înşişi Domnului, şi apoi nouă” (2 Corinteni 8:5)

Ai întâlnit vreodată pe cineva fără adăpost, i-ai dat bani şi în timp ce acea persoană dispărea, te-ai întrebat: “Oare am plătit pentru următoarea băutură sau următorul drog sau am răsplătit lenea?” În unele cazuri este aşa, în altele nu. Deci ce trebuie să faci? În 2 Corinteni capitolul 8, Dumnezeu ne oferă un plan pe care îl putem înţelege şi urma: 1) Atât cei bogaţi cât şi cei nevoiaşi au participat. Cu toţii au dăruit, chiar şi cei aflaţi în “sărăcia lor lucie, au dat naştere la un belşug de dărnicie din partea lor… au dat de bună voie, după puterea lor, şi chiar peste puterile lor” (v. 2-3). 2) Ei au dăruit cu bucurie, nu sub presiune. “De bună voie, … Şi ne-au rugat cu mari stăruinţe pentru harul şi părtăşia la această strângere de ajutoare” (v. 3-4).3) Dărnicia lor a izvorât din devotamentul lor faţă de Hristos. “S-au dat mai întâi pe ei înşişi Domnului, şi apoi nouă” (v. 5). Ei nu au dăruit ca să-i impresioneze pe alţii sau pentru o scutire de impozit sau pentru a scăpa de gura predicatorului sau pentru că le-a “părut rău” de cei nevoiaşi. Nu, a fost un răspuns natural la dragostea lor faţă de Isus. 4) Liderii bisericii au primit, au supravegheat şi au distribuit dărnicia colectivă. Ei nu au dăruit în mod naiv, bazându-se pe integritatea unor persoane necunoscute şi nerecomandate. Liderii lor s-au ocupat şi au distribuit ajutoarele în mod deschis, constant şi cu responsabilitate. Ei au ştiut că banii sunt gestionaţi în mod cinstit “nu numai înaintea Domnului, ci şi înaintea oamenilor” (v. 21). Concluzie: poţi dărui fără să iubeşti, dar nu poţi iubi fără să dăruieşti celor pe care îi iubeşte Dumnezeu.

Share