ATÂT CÂT TREBUIE

“Fiecare strângea tocmai cât îi trebuia” (Exod 16:18]

În pustie, Dumnezeu a dat poporului Său mană ca să nu moară de foame. Ea apărea în mod miraculos în fiecare dimineaţă: “cine strânsese mai mult, n-avea nimic de prisos, iar cine strânsese mai puţin, nu ducea lipsă de loc. Fiecare strângea tocmai cât îi trebuia”. Ai observat vreodată că există clipe în viaţă când binecuvântările lui Dumnezeu par să “vină peste tine”? (Deuteronom 28:2). Rugăciunile îţi sunt ascultate, raportul doctorului este bun, facturile sunt plătite, locul de muncă este bun şi copiii se află în sfârşit pe calea cea dreaptă. Când se întâmplă asta, bucură-te şi mulţumeşte-l lui Dumnezeu pentru bunătatea Lui. Apoi există clipe în care El îţi dă lumină “cât îţi trebuie” ca să mai poţi face un pas. Atunci El te învaţă să te încrezi în El în fiecare zi (sau uneori în fiecare ceas); să-l pui Cuvântul la încercare şi să vezi cu ochii tăi că “bunătăţile Lui … se înnoiesc în fiecare dimineaţă” (Plângerile lui Ieremia 3:22-23). Concluzie: Dumnezeu nu ne lasă niciodată să strângem astăzi mana de mâine. Biblia spune că El “îngrijeşte de toate trebuinţele voastre, după bogăţia Sa, în slavă” (Filipeni 4:19). El doreşte să te bazezi pe Dătător şi nu pe dar, să crezi că El îţi va împlini toate nevoile şi să te aştepţi că El va scoate lucruri bune din situaţii rele. în loc să devii stresat, El doreşte “să aduci cererile tale la cunoştinţa lui Dumnezeu” (Filipeni 4:6), să nu te mai nelinişteşti când eşti singur pentru că El “nu te va părăsi şi nu te va lăsa” (Deuteronom 31:6); să înţelegi că indiferent de ce îţi rezervă viaţa, nu trebuie niciodată să-l pui la îndoială dragostea deoarece ea este “veşnică” (Ieremia 31:3).

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *