APRECIAZĂ-ŢI PĂSTORUL


“Orice mare preol… este pus pentru oameni” (Evrei 5:1)

Când vine vorba să ne apreciem pastorul, să remarcăm patru principii biblice. Primul, “orice mare preot, luat din mijlocul oamenilor, este pus pentru oameni în lucrurile privitoare la Dumnezeu”. Să ne înţelegem: pastorul tău a fost ales dintre fiinţele umane, nu dintre îngeri. Al doilea, pentru că este om, “el poate fi îngăduitor cu cei neştiutori şi rătăciţi, fiindcă şi el este cuprins de slăbiciune” (Evrei 5:2). Motivul pentru care pastorul poate empatiza cu tine este că şi el dă multe din luptele pe care le dai şi tu. Charles Spurgeon a spus: “Un pastor neîncercat, neînfricat, nu va putea fi niciodată deplin folosit de Dumnezeu”. Al treilea, “din pricina acestei slăbiciuni, trebuie să aducă jertfe atât pentru păcatele lui, cât şi pentru ale norodului” (Evrei 5:3). Lucrul acesta poate fi şocant, dar pastorii au şi ei eşecuri şi au nevoie de harul lui Dumnezeu. Să nu crezi că dacă pastorul tău este un mare predicator el nu se luptă cu familia lui, cu finanţele, cu temerile lui şi cu natura lui. De fapt, poate el se luptă mai mult, căci Satana preferă să zdrobească un general, în loc de 100 de pedestraşi. Când greşeşti, te poţi duce la pastor, dar el la cine poate merge? Al patrulea, “nimeni nu-şi ia cinstea aceasta singur, ci o ia dacă este chemat de Dumnezeu” (Evrei 5:4). Pastorul tău nu s-a ales singur, Dumnezeu l-a chemat. Deci înainte să-l critici, întreabă-te: “m-am rugat eu pentru el?” înainte de a pronunţa o judecată, întreabă-te: “Se poartă Dumnezeu cu el în moduri pe care eu nu le cunosc?”. lntr-o zi tu şi copiii tăi o să aveţi nevoie de rugăciunile şi de sfatul pastorului. Deci nu dărâma astăzi ceea ce va fi folositor pentru tine mâine.

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *