„Ai tu timp să meditezi, să te rogi și să lucrezi…?”

Sunt convins  că unii dintre noi ne amintim versurile acestei cântări care par să fi devenit atât de anacronice și de neadaptate vremurilor noastre. Societatea contemporană este un mediu caracterizat de zgomot, grabă și aglomerație. Carl Jung remarca în sensul acesta că „graba nu este de la diavolul, ci este diavolul însuși” și tocmai pentru a depăși superficialitatea culturii noastre este imperios necesar să redescoperim și să ne cufundăm în lumea și în liniștea regeneratoare a contemplației.

În opinia lui Richard Foster, meditația creștină este aptitudinea de a auzi vocea lui Dumnezeu și de a urma Cuvântul Său(Richard Foster, Disciplinele spirituale). Ea izvorăște chiar din dorința Creatorului de a comunica cu umanitatea (Ex. Adam și Eva în Eden, Noe, Moise despre care se spune că Dumnezeu vorbea cu el „față în față cum vorbește un om cu prietenul său”).Necesitatea cugetării era în mod cert familiară scriitorilor Bibliei. Există cel puțin 58 de pasaje care conțin trimiteri la ideea de meditație prin intermediul unor concepte precum: a asculta Cuvântul Domnului, a înșira faptele Lui, a cugeta la Legea Domnului, ș.a. În fiecare situație accentul cade pe schimbarea produsă ca urmare a întâlnirii cu Dumnezeul acestui Cuvânt prin pocăință și ascultarea credinței. În sensul acesta psalmistul exclama: „Cât de mult iubesc Legea Ta! Toată ziua mă gândesc la ea… Îmi țin piciorul departe de orice drum rău, ca să păzesc Cuvântul Tău.”(Psalmul 119:97, 101). Practic unul dintre rolurile Psalmilor este acela de a pune pe note meditațiile cu privire la Legea Domnului: „O iau înaintea străjilor din noapte și deschid ochii ca să mă gândesc adânc la Cuvântul Tău”(Psalmul 119:148). Iar omul împlinit este descris în Psalmul 1, ca fiind cel care „își găsește plăcerea în Legea Domnului și zi și noapte cugetă la Legea Lui”(v.2). Ulterior, când Domnul Isus a venit pe pământ, El s-a prezentat ca fiind Păstorul cel Bun și a afirmat că „oile Sale Îi cunosc glasul”(Ioan 10:4). Chiar și după înviere și înălțare, El a continuat să își ghideze și să își învețe urmașii prin intermediul Cuvântului și al Duhului, călăuzindu-și Biserica dincolo de granițele ei culturale. Toate acestea constituie fundamentul biblic al meditației și vestea bună este că Isus nu a încetat să acționeze și să vorbească. John Stott scria în sensul acesta că Dumnezeu continuă să vorbească și astăzi prin ceea ce avorbit și în trecut, adică prin Cuvântul Său. Sfinții din toate generațiile au mărturisit despre această realitate, îndemnându-ne să trăim în prezența Lui într-o comuniune continuă. Astfel Teofan Pustnicul spunea: „a te ruga înseamnă a coborî cu mintea în inimă și acolo să stai înaintea Feței Domnului,… care este în tine”. La rândul său, Dietrich Bonhoeffer, întrebat fiind de ce meditează, a răspuns:„pentru că sunt creștin”.

Meditația creștină este diametral diferită de cea specifică religiilor orientale. În vreme ce scopul meditației orientale este golirea minții, scopul meditației creștine este umplerea acesteia de Hristos. Formele orientale de meditație subliniază necesitatea de a te detașa de lume, urmărind pierderea personalității și a individualității prin contopirea cu un absolut impersonal (Nirvana). Prin contrast, meditația creștină depășește cu mult conceptul de detașare. Chiar dacă nevoia de detașare apare și aici (Pierre de Celles o numea „sabatul contemplației”), este extrem de periculos să te oprești la acest nivel, pericol pe care chiar Domnul Isus îl semnalează în pilda omului care a fost eliberat de rău, fără ca ulterior să fie umplut de bine (Luca 11:24-26). Cu alte cuvinte detașarea trebuie urmată neaparat de atașare și noi suntem chemați să ne detașăm de confuzia existentă în jurul nostru, doar ca un pas intermediar în procesul unei atașări mai profunde de Dumnezeu.

Pentru toți cei familiarizați cu meditația creștină, meditatio Scripturarum , meditația asupra Scripturii este punctul de referință central, cu ajutorul căruia toate celelalte forme posibile de meditație sunt menținute într-o perspectivă corectă. În vreme ce studiul Scripturii se bazează pe exegeză, cu toate instrumentele adiacente, meditația se bazează pe pătrunderea și aplicarea pasajului. Astfel, Cuvântul scris devine un cuvânt viu care ți se adresează ție în mod personal. Dietrich Bonhoeffer scria:„tot așa cum nu analizezi cuvintele persoanei iubite, ci le accepți așa cum îți sunt spuse, acceptă Cuvântul Scripturii și meditează asupra Lui în inima ta, așa cum a făcut Maria. Asta-i tot. Aceasta este meditația.” Când D. Bonhoeffer a fondat Seminarul de la Finkenwalde, toți studenții aveau inclus în programul zilnic o jumătate de oră de meditație tăcută asupra Scripturii. O a doua formă de meditație este contemplarea creației. „Cerurile spun slava lui Dumnezeu”(Psalmul 19:1) și Evelyn Underhill recomanda în sensul acesta: „începeți cu prima formă de contemplație, pe care vechii mistici o numeau descoperirea lui Dumnezeu prin intermediul făpturilor Sale.” Concret, aceasta implică o privire atentă a splendorilor creației (frumusețea florilor, păsările ca mesageri ai muzicii divine, etc.).A treia formă de meditație, diametral opusă celei anterioare este meditația asupra evenimentelor timpului nostru cu scopul de a le pătrunde semnificația. Avem în cele din urmă responsabilitatea să dezvoltăm o perspectivă biblică, profetică asupra evenimentelor care se derulează în istorie. Această formă de meditație se realizează cu Biblia într-o mână și cu ziarul în cealaltă, cu precizarea că nu trebuie să ne lăsăm manipulați de propaganda care se revarsă peste noi prin intermediul mediei. Dar ceea ce trebuie să facem, creștini fiind, este să aducem toate aceste evenimente înaintea lui Dumnezeu și să-L rugăm să ne înzestreze atât cu capacitatea de a le înțelege, cât și cu călăuzirea de care avem atât de multă nevoie.

Meditația se învață meditând, dar câteva recomandări practice sunt binevenite: Mai întâi caută să descoperi timpul cel mai potrivit. Nu trebuie considerat că anumite activități cu caracter religios (mersul la biserică ori discuții pe teme biblice) înlocuiesc meditația. Sfinții Părinți vorbesc adeseori în scrierile lor despre Otium Sanctum sau tihna sfântă. Cronicarii moldoveni de altădată vorbeau și ei în sensul acesta despre momente de zăbavă, de răgaz, de respiro, care rup practic ritmul agitat al vieții cotidiene. Apoi alege un loc adecvat, un spațiu liniștit în care să te poți deconecta pentru un anumit timp de presiunea imediatului (deconectează-te de sursele de bruiaj:telefon, internet,etc).

Prin meditație, creștinul crește în ceea ce Thomas Kempis numea „o prietenie intimă cu Isus”, astfel că dintr-o dogmă teologică, prezența permanentă a Domnului devine o realitate vie. Nu este vorba despre un sentimentalism ieftin sau despre o amiciție necuvincioasă (când Ioan l-a văzut pe Hristos pe tron, a căzut la picioarele Lui „ca mort” și la fel ar trebui să se întâmple și în cazul nostru). Dar prin intermediul meditației, noi suntem chemați să creem un spațiu spiritual , care îi permite lui Hristos să înalțe un sanctuar în inimile noastre. Practic, acesta este genul de părtășie lăuntrică ce va conduce în cele din urmă la o transformare reală a întregii noastre personalități (nu doar a exteriorității). Ea nu ne izolează de lume, ci ne ajută să trăim în mijlocul lumii viața pe care a trăit-o Hristos. Ea nu ne transformă în personaje statice și neadaptabile, ci dimpotrivază ne motivează la acțiune și constituie opremisă a reușitei în viață: „Cartea aceasta a Legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi și și noapte, căutând să faci tot ce este scris în ea; căci atunci vei izbândi în toate lucrările tale și atunci vei lucra cu înțelepciune(Iosua 1:8).

Adrian Neiconi

Share