7 DECEMBRIE – ÎN LOC SĂ TE PLÂNGI. SCHIMBĂ-TE!

“Să luăm seama Ia umbletele noastre, să Ie cercetăm” (Plângerile lui Ieremia 3:40)
O fetită se plânge de fratele ei: “Mamă, m-a lovit!” Ea e convinsă că e vina fratelui ei, că trebuie pedepsit, că trebuie să aibă parte de simpatia mamei şi să fie absolvită de toată responsabilitatea. Dar fratele ei e la fel de sigur: “Ea a început. Mi-a luat jucăria”. îmbătrânim, dar nu devenim mai înţelepţi! “S-a întâmplat pur şi simplu”, spunem noi, apoi începem să dăm vina pe oameni şi pe împrejurări. Facem lucruri nepermise, dar nu dorim să suportăm consecinţele propriilor noastre acţiuni, aşa că ne plângem de consecinţele noastre, spunând că nu e vina noastră. Nu acesta este modul de lucru al lui Dumnezeu. “De ce să se plângă omul cât trăieşte? Fiecare să se plângă mai bine de păcatele lui!” (v. 39). Ce funcţionează cu Dumnezeu este următorul lucru: în primul rând, recunoaşte-ţi comportamentul greşit. Poate altcineva a început, dar recunoaşterea este responsabilitatea ta. În plus, faptul că te plângi îl ofensează pe Dumnezeu. “Poporul a cârtit în gura mare împotriva Domnului … Când a auzit Domnul, S-a mâniat” (Numeri 11:1). Lasă păcatele altora în seama lui Dumnezeu şi îngrijeşte-te de propriile tale păcate. Al doilea lucru, uită-te la comportamentele tale; “să luăm seama la umbletele noastre…”. Uită-te dincolo de acest eveniment specific, la modul tău de a acţiona de obicei, în situaţii similare. învaţă din asta şi astfel te vei putea schimba! Al treilea lucru, gândeşte-te dacă metodele tale chiar funcţionează; “să le cercetăm”. Analizează, observă şi judecă cât de bine au funcţionat “umbletele” tale – sau nu au funcţionat! în cele din urmă, dacă nu funcţionează, schimbă-le; “să ne întoarcem la Domnul” (Plângerile lui Ieremia 3:40). Repetarea comportamentelor greşite garantează eşecul continuu. Dacă te întorci la voia lui Dumnezeu, frustrările tale se vor încheia şi vor începe noi bucurii şi împliniri!

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *