4 IUNIE NU MAI AŞTEPTA. VORBEŞTE!

“Neliniştea din inima omului îl doboară, dar o vorbă bună il înveseleşte” (Proverbe 12:25)

Puţine lucruri au la fel de multă putere precum cuvintele potrivite rostite la momentul potrivit. Tot astfel, cuvintele nerostite atunci când momentul lor a trecut pot fi o grea povară pentru viaţa ta. Privind în urmă, un expert în relaţii ne oferă aceste cuvinte mişcătoare:

“Îmi amintesc când am ieşit prima data pe şosea cu maşina ta şi am lovit-o. Am crezut că o să fii roşu de mânie şi o să mă cerţi, dar nu ai făcut-o. Îmi aduc aminte când ne-am dus pe plajă, iar tu nu ai vrut să vii fiindcă spuneai că va ploua. Ne-am dus totuşi şi a plouat. Eram sigur că o să spui: “V-am spus eu”, dar nu ai făcut aşa. Apoi îmi amintesc când am vărsat suc de afine pe noul tău cos­tum. Ştiam că te vei supăra pe mine şi mă vei certa. Dar nu ai făcut-o. Şi mai ţii minte seara aceea oficială? Am greşit şi ţi-am spus că va fi ceva obişnuit. Te-ai îmbrăcat în blugi şi te-ai simţit ca un peşte scos din apă. Eram sigur că o să izbucneşti de mânie şi că o să mă laşi acolo şi o să pleci. Dar nu ai făcut-o. Am vrut să-ţi spun cât de mult te iubesc şi cât de mult te apreciez pentru toate acele lucruri când urma să te întorci din războiul, din Vietnam. Dar tu nu ai mai venit!”

Solomon a spus: “Toate îşi au vremea lor… vorbirea îşi are vremea ei” (Ecclesiastul 3:1 şi 7). Dar timpul este limitat, iar când s-a terminat, nu mai este. Nu-ţi petrece viitorul regretând şi purtând cu tine cuvinte nerostite pe care cineva avea nevoie să le audă. “Cuvintele prietenoase sunt ca un fagur de miere, dulci pentru suflet, şi sănătoase pentru oase” (Proverbe 16:24). Nu mai aştepta, vorbeşte!

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *