4 IUNIE CE ESTE BUS PENTRU GÂSCĂ (2)

„Uitaţi-vă la păsările cerului” (Matei 6:26)

Fiecare stol trebuie să aibă o gâscă în frunte, care conduce şi stabileşte ritmul pentru celelalte. Este o funcţie grea deoarece gâsca din vârf este prima care înfruntă vântul, condiţiile meteorologice schimbătoare si este prima care simte ploaia în faţă, ninsoarea în ochi şi gheaţa pe aripi. Ea ţine stolul pe ruta de zbor orice şi ar întâmpla. Este greu, obositor şi uneori se simte singură pentru că nu este nimeni în faţa ei care să-i propulseze vântul de sub aripi. Stolul depinde de ea ca sa-si menţină direcţia si sâ anjungâ la destinaţie în siguranţă.

Fiecare biserică îşi are „gâsca” ei de vârf: pastorul. Fiecare departament îşi are „gâştele” din vârf: tineretul, financiarul, evanghelizarea, misiunile de ajutorare, etc. Ei conduc, stabilesc ritmul şi direcţia pentru cei ce îi urmează. Există două roluri obişnuite în biserică: cei ce nu fac suficient şi cei ce fac prea mult. Lucrările de vârf sunt din a doua categorie, aşa că deseori există tendinţa de epuizare. Înainte ca găsca din vârf să obosească se formează un spaţiu în stol unde aceasta se poate retrage, în timp ce o alta îi ia locul, devenind pe nesimţite următoarea gâscă de vârf. Faptul că se susţin una pe alta conferă viaţă stolului. Asta a vrut să spună şi Pavel: “Din El tot trupul, bine închegat şi strâns legat, prin ceea ce dă fiecare încheietură îşi primeşte creşterea, potrivit cu lucrarea fiecărei părţi în măsura ei” (Efeseni 4:16). Nu te mulţumi să fi un consumator; fii un producător! O biserică vie nu ţine de numărul angajaţilor care fac slujba, ci mai degrabă de numărul voluntarilor care să lucreze la nevoie.

 

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *