27 DECEMBRIE PUTEREA IDEILOR VENITE DE LA DUMNEZEU (2)

“Toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine” (Geneza 28:14)

            O idee venită de la Dumnezeu poate aduce mari schimbări. Sistemul Braille asta a însemnat! În 1824, Louis Braille, un creştin, a inventat un sistem de puncte ieşite în relief, făcute pe hârtie pentru ca cei cu deficienţe de vedere să poată citi. El a inventat 63 de simboluri reprezentând fiecare limbă, şi astfel Cuvântul lui Dumnezeu a ajuns pentru prima dată în mâna celor cu defi­cienţe de vedere. Dar mijloacele de comunicare? În parte, noi datorăm telefoanele mobile şi com­puterele unui creştin pe nume Samuel Morse. Ce diferită a fost lumea înainte de el! Ştirile de ultimă oră ajungeau în Statele Unite în două săptămâni. Iar veştile unei mari victorii ajungeau în Anglia în şase săptămâni. într-o zi, un prieten i-a spus: “Morse, când ai făcut experimente, ai ajuns vreodată într-un impas, neştiind ce să faci?” Morse a răspuns: “Nu doar o dată”. Prietenul lui l-a întrebat: “Şi ce ai făcut?” Morse i-a împărtăşit un secret: “M-am pus pe genunchi şi m-am rugat pentru lumină şi lumina a venit, iar când invenţiile mele au fost recunoscute în termeni laudativi de către America şi Europa, am spus: “Nu mie, Doamne, nu mie, ci Numelui Tău dă slavă”. De aceea primul mesaj transmis prin cablu transatlantic suna aşa: „Iată ce a lucrat Dumnezeu”. Să adăugăm încă un creştin, pe nume Louis Pasteur, om de ştiinţă francez care ne-a arătat că infecţia este rezultatul lucrurilor pe care nu le vedem, şi anume al germenilor şi virusurilor. El a introdus metodele de sterilizare care în cele din urmă au salvat viaţa mulţimilor. Crezi că Dumnezeu a rămas în pană de idei bune? Nici gând! Cere-I să-ţi dea o idee pentru viaţa ta, pentru lucrarea ta sau pentru afacerea ta!

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *