Bătrânul chinez Li

„Căci mie nu mi-e ruşine de evanghelia lui Hristos, fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede.“ Romani 1.16

Bătrânul chinez Li

Misiunea din China a lucrat odinioară spre marea binecuvântare a acestei ţări mari. Vestea creştină a pătruns până în cele mai îndepărtate zone.
În Sining, în China de nord-vest, venise la credinţa în Domnul Isus Hristos bătrânul Li. De atunci vizita în fiecare duminică, fie că ploua, fie că era soare, strângerile laolaltă ale credincioşilor. Li locuia în munţi la o depărtare mare de oraş. Drumul ducea în mare parte printr-o văgăună foarte îngustă, care devenise nesigură datorită lupilor şi hoţilor. Dar bătrânul om se bucura atât de mult de ziua de duminică, încât cu o noapte înainte nu putea să doarmă de bucurie. Imediat ce cântau cocoşii, pornea la drum, cânta pe tot drumul şi nu venea niciodată prea târziu. Chiar şi în zilele cele mai geroase ale iernii sosea strălucind de bucurie la misiune. Deoarece viaţa şi mărturia sa erau în concordanţă, mulţi au fost conduşi prin el la mântuire.
Bătrânul Li a fost odinioară un păgân. Nu este el oare o mărturie minunată pentru ceea ce poate face harul lui Dumnezeu, arătat în Hristos Isus, dintr-un păgân? Nu ne ruşinează drumul acestui bătrân creştin, bucuria sa în mântuire şi râvna sa?

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *