23 MAI NAAMAN (1)

“Naaman avea mare vază dar era lepras” (2 impăraţi 5:1)

            În analizarea întâmplării despre Naaman leprosul, vom începe cu condiţia lui. “Naaman, căpetenia oştirii împăratului Siriei, … avea … mare vază … dar era lepros”. În pofida victoriilor sale trecute şi a onorurilor prezente, el avea o problemă ascunsă care nu mai putea fi tăinuită mult. Lăsată nerezolvată, ea îl va distruge în final. Găseşti vreo legătură cu tine? Astăzi poate soar­ta e de partea ta. Ai absolvit cea mai bună universitate, ai o familie bună, ai zidit o biserică sau o companie sau ai ajuns în vârful carierei tale. Totuşi, înainte să te califici pentru binecuvântări şi mai mari. Dumnezeu te va obliga să te confrunţi cu condiţia ce stă ascunsă în spatele armurii. Oameni deosebiţi în orice meserie, mai ales cei spirituali, trec prin asta. E ceea ce-i pune deo­parte. E ceea ce-i ajută să treacă puntea de la mediocru la excepţional. Fără obstacole mereu vom fi oameni obişnuiţi! Nu ne referim aici la problemele mărunte ale vieţii. Vorbim de probleme atât de copleşitoare că nu poţi dormi; lucruri care îţi dau bătăi de cap şi care îţi fac inima să bată neregulat şi să te temi că de data asta nu vei scăpa! Este lucrul pentru care te rogi în secret. Este ceea ce nu vrei să vadă lumea. Aşadar, la fel ca Naaman, faci pe superiorul şi apoi mergi acasă şi plângi pentru starea ta. Trebuie să înţelegi un lucru: Dumnezeu ne dă cele mai mari lecţii în valea vieţii. Aici înveţi să te prosterni înaintea Lui, să plângi şi să fii zdrobit. Aici te rogi: “Doamne, nu lăsa ca lucrul acesta să mă distrugă. Ocupă-Te de el prin puterea Duhului Tău”. Şi iată vestea bună: acest fel de rugăciune aduce eliberare.

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *