16 NOIEMBRIE IARTĂ-I SI UITĂ


“Dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertaţi-vă unul pe altul” (Coloseni 3:13)

Noi vorbim despre ranchiună ca şi cum am vorbi despre bebeluşi. Poţi avea râcă, o poţi căra după tine, o poţi suporta sau o poţi îngriji. Problema este că atunci când te îngrijeşti de ceva, ali­mentezi acel lucru, îl faci să crească şi curând a crescut de tot. Duci tu o amărăciune cu tine? De ce? Nu are sens. De ce să iei cu tine ceva ce te împovărează şi să-l porţi peste tot în fiecare zi? “Dar lumea mă răneşte”, spui tu. Da, dar prin faptul că iei cu tine ura tu îi laşi să te rănească în continuare. Nu-ţi fă aşa ceva!

Ştim că trebuie să-i iertăm pe oameni, dar uneori iertarea pare să însemne că renunţăm la ceva. Una din povestirile lui Lincoln era despre un om bolnav aflat pe patul de suferinţă şi căruia doc­torul i-a spus că nu mai are mult de trăit. El a rostit numele unui vechi prieten, pe nume Brown, cu care se certase amarnic. Nu-şi vorbeau de ani de zile. Omul crezând că urma să moară în curând şi că în faţa morţii diferenţele păreau atât de neînsemnate s-a gândit să se împace’. Scena a mişcat până la lacrimi lumea din încăpere. Brown a apucat mâinile muribundului, l-a îmbrăţişat şi a dat să iasă din cameră, zdrobit. Deodată, omul de pe patul de suferinţă, după ce s-a mai gân­dit o dată, s-a ridicat într-un cot şi a rostit ultimele cuvinte: “Dar vezi tu, Brown, dacă mă fac bine, vechea duşmănie este încă în picioare”. Această povestire ne face să zâmbim şi să gândim: “Ce nebunie!” Dar dacă ai şi tu o duşmănie faţă de cineva, eşti tu diferit în vreun fel?

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *