14 MARTI OCROTIŢI DE ÎNGERI

“El va porunci Îngerilor Săi să te păzească în toate căile tale” (Psalmul 91:11)

            Tot la două săptămâni misionarul se ducea în oraş să cumpere provizii medicale pentru un mic spital de campanie unde slujea. Într-una din călătoriile lui, el a văzut doi oameni bătându-se pe stradă. Unul din ei era rănit grav, aşa că s-a oprit, i-a tratat rănile şi i-a spus despre dragostea lui Dumnezeu. Apoi s-a îndreptat spre casă, oprindu-se în junglă să înnopteze. Când a vizitat oraşul după alte două săptămâni, un om s-a apropiat de el; acelaşi pe care îl ajutase în călăto­ria lui anterioară. Omul a spus: “Ştiam că ai la tine bani şi medicamente, aşa că gaşca noastră a plănuit să te urmărească în locul unde ai campat şi să te omoare pentru bani şi medicamente. Dar chiar când eram pe cale să te atacăm, am văzut douăzeci şi şase de paznici armaţi în jurul tău”. Misionarul a răspuns: “nu, e imposibil; eram singur”. Omul a continuat să povestească: “Şi amicii mei i-au văzut, i-am numărat”. Câteva luni mai târziu, când misionarul a povestit cele întâmplate în biserică în ţara lui, cineva l-a întrerupt: “în ce zi s-a petrecut exact?” Când misio­narul i-a precizat ziua exactă, omul a fost surprins. El a spus: “Exact în acea noapte în Africa era dimineaţă aici şi am simţit un puternic îndemn de a mă ruga pentru tine. A fost atât de puternic încât am sunat câţiva oameni să vină la biserică şi să se roage cu mine. Toţi cei care v-aţi rugat împreună cu mine vă rog să vă ridicaţi în picioare. Unul câte unul, misionarul i-a numărat; douăzeci şi şase, exact numărul paznicilor armaţi. Adevărul este acesta: “El va porunci îngerilor Săi să te păzească în toate căile tale”.

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *