1 Septembrie

Iată, îţi voi împodobi pietrele scumpe cu antimoniu.
(Isaia 54:11)

Pietrele din zid au spus: „Noi am venit din munţii îndepărtaţi – din coasta stâncilor colţuroase. Focul şi apa au lucrat asupra noastră timp de veacuri, dar n-au produs decât nişte crăpături. Însă mâinile omeneşti ca ale voastre ne-au transformat în cămine în care copiii rasei voastre nemuritoare se nasc, suferă, se bucură, găsesc odihnă şi adăpost, şi învaţă lecţiile pe care Creatorul nostru şi al vostru ni le predă. Dar ca să ajungem să fim folosite pentru acest scop, am îndurat mult. Dinamita ne-a sfâşiat inima, şi târnăcoapele ne-au spart în bucăţi. Deseori când zăceam deformate şi sparte în carieră, totul părea să fie fără formă sau sens. Dar treptat am fost tăiate în blocuri, şi unele dintre noi am fost cioplite cu instrumente mai ascuţite până am căpătat o muchie fină. Acum suntem desăvârşite, suntem în locurile noastre potrivite şi suntem de folos.
Voi, însă, sunteţi încă în cariera voastră. Voi nu sunteţi desăvârşiţi, şi din această cauză, aşa cum a fost odată cazul cu noi, sunt multe lucruri pe care voi nu le înţelegeţi. Dar voi sunteţi destinaţi pentru o clădire mai înaltă, şi într-o zi veţi fi aşezaţi în ea de mâini îngereşti, devenind pietre vii într-un templu ceresc“.

În aerul nemişcat muzica nu se aude;
În marmura brută se ascunde o frumuseţe nevăzută;
Ca să iasă muzică şi frumuseţe e nevoie
De atingerea meşterului, de dalta ascuţită a sculptorului.

Marele Meşter, ne atinge cu mâinile Lui îndemânatice;
Nu lăsaţi muzica din noi să moară!
Marele Sculptor, ciopleşte-ne şi şlefuieşte-ne; nu lăsa
Să rămână, ascuns şi pierdut, chipul Tău în noi!

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *