1 IULIE LUCREAZĂ ÎN NUMELE LUI ISUS

“Şi orice faceţi, cu cuvântul sau cu fapta, să faced totul in Numele Domnului Isus” (Coloseni 3:17)

John Ortberg scrie: “Cu toţii muncim. Cu toţii ar trebui să dăm valoare muncii – asta înseamnă să lucrezi. Dar cum ar fi pentru tine să lucrezi în Numele Domnului Isus? Ei bine, mai întâi, munca ar fi ceva ce faci împreună cu El. Nu ai fost creat să lucrezi singur. Aşa că mâine, la începutul zilei de muncă, când te aşezi la birou, la computer sau acasă, stai o clipă şi invită-L pe Isus să fie partener cu tine. Spune-I: “Astăzi nu voi lucra singur”. In orice moment pe parcursul zilei când te confrunţi cu o problemă dificilă, roagă-L să te ajute. Când trebuie să iei o hotărâre grea, cere-l înţelepciune – apoi ascultă şi fii deschis. Când simţi că te lasă puterile, cere-I să-ţi înnoiască puterea. Când îţi dai seama că ai o atitudine negativă, roagă-L să-ţi redirecţioneze inima. Pune un simbol pe birou sau pe perete ca să-l poţi vedea şi să-ţi aducă aminte că tu şi cu Domnul Isus sunteţi parteneri la locul de muncă. După câteva ore de muncă, ia o pauză de două-trei minute. Mulţumeşte-I pentru ajutor. Dă-I Lui îngri­jorările tale. Cere-I energie. Fiecare moment este o oportunitate de a fi cu Isus. Când uiţi – şi o vei face, dacă o dai în bară – şi aşa va fi, ţine minte această regulă foarte importantă: nu s-a sfârşit totul. Fiecare clipă îţi oferă o nouă şansă. Dumnezeu ţi le trimite mereu. Asta înseamnă bunătate. Fiecare clipă de la locul de muncă este o nouă ocazie de a fi cu El”.

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *